Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



ADMITERE 2018. MAIORESCIENII

aȘi de această dată, Colegiul Național „Ion Maiorescu“, care rămâne, încă, o unitate școlară de frunte a învățământului giurgiuvean, a luat crema școlilor gimnaziale din municipiul și județul Giurgiu. Acolo au fost repartizați, la cele patru specializări, însunând 196 de locuri, ocupate integral, elevii cu cele mai bune medii de admitere. Primii, din cele 7 clase, fiind cu mediile de admitere: 10; 9,64; 9,02 şi respectiv 8,01, iar ultimii repartizați având  mediile: 7,94; 7,74; 7,35 și 6, 40.

Urmărind școlile gimnaziale de unde au fost repartizați , se poate constata că din cei 196, doar 28 de elevi sunt din școllie gimnaziale din commune. Un procent destul de mic. Dintre aceștia doar un teleormănean, din comuna Pietroșani, a optat pentru Colegiul giurgiuvean.  Ceilalți 27 sunt din communele din sudul județului Giurgiu. Cei mai mulți, 5, din comuna Malu. Urmează cei din comuna Uzunu, 4 și câte 3 din Remuș și Oinacu. Din comunele Slobozia, Putineiu și Vedea sunt cite 2 elevi. Câte un elev a fost repartizat din următoarele 6 comune: Mihai Bravu, Pietrele, Băneasa, Prundu, Ghimpați și Crevedia Mare.

Dintre elevii care provin din școlile gimnaziale din municipiul Giurgiu, cei mai mulți sunt  de-ai casei, 46. Ultimul elev, care își continuă studiile tot la Colegiul Național „Ion Maiorescu“, repartizat la clasa cu specialitatea  științe ale naturii, este un absolvent al clasei a VIII-a , cu media de admitere 6,69.

Emil Talianu

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

One Response to ADMITERE 2018. MAIORESCIENII

  • Calotă Gheorghe says:

    Domnule Talianu, cifrele vorbesc, Aţi pus degetul pe rană. Să fie înţeles materialul în intenţia subtilă în care a fost scris! Parafrazând, zicem şi noi:- Nu copiii sunt de vină ! Domnii mei, nu este-aşa?

Arhive