Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



BOMBA ZILEI!

Cum se risipesc banii publici la unele primării din Giurgiu. Ce a descoperit Curtea de Conturi vezi aici

bani publici risipiti in giurgiu

Risipirea banilor publici a luat amploare în 2011. Primăriile şi consiliile judeţene au cheltuit necorespunzător aproape 700 de milioane de lei, iar cea mai mare parte a acestor sume nu mai poate fi recuperată.Valoarea totală a prejudiciilor şi a veniturilor neîncasate depăşeşte 700 de milioane de lei, se arată într-un raport al Curţii de Conturi pe 2011.

Potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, în situaţiile în care în rapoartele de audit se constată existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale sunt sesizate organele în drept pentru asigurarea valorificării constatărilor. Astfel, au fost sesizate organele de urmărire penală în 30 cazuri care privesc fapte care prezintă indicii de săvârşire a unor infracţiuni, cum ar fi: Detalii >>

Afaceri ilegale cu morminte la Giurgiu!

Afaceri ilegale cu morminte la Giurgiu

Plângeri cu duiumul la Primărie. Primarul Nicolae Barbu promite că cei vinovaţi vor fi daţi pe mâna organelor de cercetare

Locurile de veci ale Primăriei au fost vândute şi concesionate ca şi cum ar fi fost proprietate personală, implicaţi fiind chiar angajaţi ai DADP care au făcut bani frumoşi din această afacere ilegală. Acest fenomen ilegal a fost constatat de Detalii >>

Nume nou de prefect al Giurgiului, Toma Florin Petcu!

Toma Petcu

Liberalii par să aibă cele mai multe variante vehiculate pentru Prefectură: Gheorghe Spoială, Marian Măroiu, Silvia Crăiţă şi unul nou intrat în scenă. Pesediştii se tot lauda şi ei cu trei variante de potenţiali prefecţi: Dumitru Beianu, Nina Carmen Crişu şi Sergiu Bratu.

În pline negocieri între PSD şi PNL, pe holurile partidelor a început să fie vehiculat Detalii >>

PNL Giurgiu nu are niciun secretar de stat!

Conducerea PNL la nivel naţional a validat propunerile pentru secretarii de stat în noua legislatură. La nivel central au fost nominalizate 11 persoane care să ocupe funcţii de secretari de stat şi, din păcate, niciuna nu este din Giurgiu, deşi este PNL Giurgiu este filiala care a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Cele mai mari şanse le avea Ionel Muscalu, la Ministerul Muncii, însă nici acesta nu a fost ales pentru vreo funcţie-cheie în acest minister.

Conducerea PNL a validat, luni, noile propuneri pentru funcţiile de secretar de stat în noul guvern al USL, fiind desemnate 11 persoane care vor ocupa aceste poziţii, pe lângă actualii secretari de stat care se află deja pe funcţii. Astfel, Detalii >>

Unul dintre cei trei va fi noul prefect de Giurgiu

Cine deţine în prezent şefia consiliului judeţean cedează în acel judeţ partidului din alianţă și postul de prefect. Soluţia oferă partenerilor mijlocul cel mai sigur de a monitoriza şi controla judeţul, ţinând seama că prefectul şi şeful de CJ au în mână pâinea şi cuţitul la capitolul fonduri alocate primăriilor şi consiliilor locale. Este decizia la care ar fi ajuns social-democraţii şi liberalii în timpul negocierilor din ultimele zile, susţin surse din cadrul USL. În această situație, postul de prefect al județului Giurgiu va reveni PNL și nu PSD, cum era așteptat. Până în momentul de faţă, numele Detalii >>

55 de tineri şi familii de tineri giurgiuveni vor fi beneficiarii unei locuinţe ANL

În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, din 21 decembrie 2012, între cele 24 de puncte aflate pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi şi listei pentru repartizarea locuinţelor realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru tineri şi familii de tineri în vârstă de până la 35 de ani, destinate închirierii. 

Dintr-un număr total de 3.485 dosare depuse până la 1.12.2012 pentru obţinerea unei locuinţe, 703 solicitanţi au Detalii >>

USL a câştigat toate cele şase colegii cu vot majoritar! Vom avea un nou parlamentar de Giurgiu?

Toate cele şase colegii din judeţul Giurgiu, respectiv patru de deputaţi şi două de senatori au fost adjudecate cu vot majoritar de USL, în urma numărătorii paralele făcute de această formaţiune politică.

Astfel, colegiul 1 la Camera Deputaţilor a fost câştigat de Florian Nicolae, vicepreşedintele PSD Giurgiu, colegiul 2 de vicepreşedintele PNL Giurgiu, Marin Anton, Colegiul 3 de liberalul Ioan Viorel Teodorescu iar Colegiul 4 de ministrul economiei, liberalul Daniel Chiţoiu. Detalii >>

Giurgiuvenii au ieșit chiar și cu…. purcelu’ la vot!

Detalii >>

O asiatica „vindecă” ridurile astfel: le trage palme clienţilor săi (VIDEO)

Ea se numeste „Tata”, primul „specialist în pălmuit” din emisfera vestică şi se pare că nu duce deloc lipsă de clienţi. Secretul meseriei l-a prins în Tailanda si pretinde că îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi fermitatea tenului. Căutarea tinereţii este universală iar dacă se îmbină şi cu înţelepciunea orientală, rezultatul este cel puţin distractiv!

Noul site Giurgiuveanul.ro!

Recomanda   Tweet   Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate. De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor. Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive