Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Ce face primarul Marin Mototolea pentru cei care l-au ales VEZI AICI

Marin Mototolea by Giurgiuveanul fotoComuna Valea Dragului este condusă din 2012 de un fiu al satului, Marin Mototolea, un primar care a desluşit deja tainele administraţiei locale, pentru că nu se află la primul mandat. Chiar dacă a preluat un nou mandat de primar doar de puţin timp, Marin Mototolea a transformat comuna şi s-a preocupat de educaţia tinerilor, modernizând instituţiile de învăţământ, dar şi având grijă şi de confortul localnicilor, căci, datorită lui, Valea Dragului este inclusă în proiectul de apă-canal.

În lipsa banilor de la bugetul local, fondurile europene sunt soluţia alternativă

Ca un bun gospodar, un primar ca Marin Mototolea nu se dă bătut, chiar dacă fondurile de la bugetul local sunt puţine şi, în plus, a moştenit şi datorii de circa 17 miliarde lei vechi către furnizorii de lucrări. Mai mult, există şi proiecte din mandatul precedent care sunt continuate de actualul edil. Este vorba de

un proiect pe măsura 322,

privind reabilitarea unor drumuri comunale, înfiinţarea unui after scool şi reabilitarea căminului cultural. „Din cauza faptului că fostul primar nu a respectat condiţiile şi normele privind legalitatea proiectului, era cât pe ce să pierdem finanţarea, în valoare de 2 milioane de euro. Am avut mari probleme la întocmirea documentelor, deoarece au fost patru proiecte tehnice. În plus, fostul primar mi-a lăsat şi o datorie de 17 miliarde lei vechi către firmele care au executat lucrări în comună. Din 2009 până când i-a expirat mandatul, el nu a decontat lucrări decât către apropiaţi ai săi. Noroc că am primit fonduri pentru achitarea arieratelor, astfel că am reuşit să decontez o mare parte din sumă, respectiv 16 miliarde de lei”, susţine primarul din Valea Dragului, Marin Mototolea.

Reabilitarea grădiniţei

În ciuda acestor dificultăţi, primarul Marin Mototolea reuşeşte să se descurce foarte bine în problemele administraţiei locale, astfel că din fonduri de la bugetul local a desfăşurat lucrări de reabilitare a unui drum comunal,  de circa un kilometru, dar şi a grădiniţei, unde 40 de preşcolari dispun acum de condiţii de educaţie moderne.

Lucrările de modernizare au vizat şi biblioteca comunală, care a fost de asemenea supusă unui amplu proces de modernizare.

Reţea de apă şi canalizare dar şi drum de exploataţie agricolă

Mai mult, şi în această situaţie, există o seamă de proiecte, care pot prinde contur. „Speranţa mea este de a obţine bani europeni, prin a face proiecte pentru îndeplinirea promisiunilor făcute locuitorilor acestei comune. Eu, la nivel de comună, vă pot spune că am proiect introducerea reţelelor de apă şi canalizare, împreună cu Gostinari, Colibaşi şi Vărăşti, dar şi un proiect pe măsura 125 privind construcţia unui drum de exploataţie agricolă, practic o centură ocolitoare pe care să fie direcţionate maşinile de mare tonaj, atfel încât să nu mai circule prin localitate”, sintetizează Marin Mototolea.

Primarul din Valea Dragului are ferma convingere că se vor schimba multe lucruri în bine pe raza comunei, pentru că ştie să administreze banul public în interesul şi spre binele locuitorilor care i-au acordat votul lor de încredere.

Marcela Petcu 

Valea Dragului 2

Valea Dragului 3

Valea dragului 4

Valea Dragului 6

Valea Dragului 5

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive