Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Consultare publică la Ateneu. Cine a participat la dezbateri

IMG_2750La Ateneul Nicolae Bălănescu din Giurgiu a avut loc marți, 25 februarie, o dezbatere  publică pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al județul Giurgiu pe 2014 şi pentru strategia de dezvoltare a județului Giurgiu pentru anii 2014-2020.

Dezbaterile au avut loc în prezența directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a directorului Institutului pentru Politici Publice, Violeta Alexandru, dar și a prefectului de Ruse, Ventislav Calcev. La eveniment au participat primari, directori de deconcentrate și șefi de servicii din Consiliul Județean Giurgiu, întâlnirea de consultare publică având ca scop discutarea obiectivelor de dezvoltare pe perioada 2014-2020, dar și a proiectului de buget pe 2014.

Strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2014-2020, care va sta şi la baza depunerilor de proiecte cu fonduri europene pe exerciţiul bugetar viitor al Uniunii Europene, a fost prezentată și urmează a fi supusă aprobării Consiliului Județean Giurgiu. Strategia analizează potenţialul şi punctele slabe ale judeţului pe partea de infrastructură, competitivitate economică, mediu, administraţie, cooperare teritorială şi dezvoltare regională.

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Vasile Mustățea, a declarat, în cadrul dezbaterilor, că documentul respectiv nu este unul imuabil și că poate suferi modificări, în funcție de strategiile de dezvoltare locală pe care le vor adopta primăriile.

Dezvoltarea infrastructurii rutiere și feroviare, dar și a transportului naval sunt cele mai importante obiective ale județului în perioada 2014-2020.

Unul dintre cei mai nemulțumiți de modul în care a fost întocmită strategia a fost primarul municipiului, Nicolae Barbu, care a acuzat graba cu care s-ar încerca adoptarea acestui document, deși acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană nu a fost semnat. Pe de altă parte, Barbu și-a arătat supărarea și vis-a-vis de faptul că nu s-a ținut cont de obiectivele de dezvoltare a municipiului, Giurgiu fiind confundat, în opinia sa, cu Dunărea.

Discuțiile pe tema strategiei de dezvoltare au relevat faptul că principala direcție de dezvoltare a județului o reprezintă  agricultura, și că, tocmai de aceea, viitoarele proiecte europene ar trebui să se axeze în special pe acest domeniu.

 

Marcela Petcu 

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

2 Responses to Consultare publică la Ateneu. Cine a participat la dezbateri

  • stelian says:

    De ce nu participa si un cetatean simplu?

  • profa says:

    Buna intrebare, dar va dau eu un raspuns: pentru ca pe noi, oamenii de rand, ne cheama numai cand vor sa fie alesi, apoi iau toate hatararile in folosul lor. Cand oare in 20 de ani ne-a intrebat cineva daca suntem de acord cu un proiect de lege sau altul? Nici nu ne vor intreba vreodata pentru ca ei sunr mereu aceeiasi, cu o palarie sau alta.

Arhive