Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae!

sfantul_nicolae_3_31953000Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos. Făcător de minuni şi ierarh sfânt, prunc postitor de la sânul maicii sale şi bătrân înţelept, cuvios şi lucrător al iubirii, smerit şi tenace în misiunea bucuriei sale, iubitor de Liturghie şi păstor de suflete înţelept, ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe la Sinodul I Ecumenic.

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei s-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică), din părinţii Teofan şi Nona. Pe lângă părinţi, unchiul său, Episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.

Episcopul Nicolae, plecând la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, a lăsat toată grija eparhiei în seama nepotului său. În acest timp părinţii Sfântului Nicolae au murit. El i-a îngropat în Patara, iar averea moştenită a împărţit-o săracilor. La întoarcerea unchiului său, Nicolae pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mică) Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate.

Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită. A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive