Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Cum va fi vremea de „Ziua Îndrăgostiţilor”

images_cms-image-000021945ANM a dat publicității prognoza meteo pentru miercuri, aceasta indicând că pe 14 februarie vor cădea ninsori iar vremea va rămâne predominant închisă.

Vremea va deveni predominant închisă. În cursul zilei se vor semnala precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ploaie în vestul şi sud-vestul ţării şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe spaţii mici la munte.

Noaptea, acestea se vor extinde treptat astfel încât vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi izolat în Dobrogea, iar la munte şi local în celelalte regiuni vor predomina ninsorile.

Vor fi condiţii de polei sau de gheţuş. Cantităţile de apă vor totaliza 10…15 l/mp îndeosebi în sud-vestul teritoriului şi în zonele montane aferente, unde se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane înalte, în special ale Carpaţilor Meridionali, dar în a doua parte a intervalului vor fi intensificări şi în sudul şi centrul ţării, însă la cote mai reduse.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 2 grade.

Dimineaţa, izolat, se va semnala ceaţă, mai ales în regiunile sudice.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive