Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



DAR DIN DAR SE FACE RAI!

IMG-20181206-WA0016Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu Clubul Polițiștilor Motocicliști Knights III și a Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Giurgiu, au făcut o surpriză, cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae, unui număr de patru copii, care aparțin unei familii nevoiașe, din municipiul Giurgiu.

Astfel, polițiștii s-au mobilizat pentru a face mici bucurii acestor copii și le-au dăruit din suflet celor mici dulciuri, rechizite, hăinuțe și încălțăminte de sezon, precum și articole de mobilier, constând într-un birou și o bibliotecă.

La rândul lor, cei mici i-au răsplătit pe polițiști cu zâmbete de bucurie, îmbrățișări și mulțumiri, dar și cu promisiunea că vor alege în viață calea educației, cinstei și onoarei.

Polițiștii giurgiuveni au dat dovadă de solidaritate cu cei mai puțin favorizați de soartă, ghidându-se după principiul “dăruind vei dobândi”.

IMG-20181206-WA0003

IMG-20181206-WA0014

IMG-20181206-WA0017

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive