Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Dormi în pace, suflet bun!

foto Dan Mucenic Collage 3-2„Trăiesc, de când mă ştiu, bucuria de a spera fără încetare. Ca profesor, am fost unul dintre promotorii a ceea ce se numeşte optimismul educaţional, neclintit în credinţa (inspirată, evident, de Jean Jacques Rousseau) că elevul e inteligent şi sensibil, iar dascălul are datoria şi obligaţia de a-i maximiza aceste calităţi naturale. La fel am procedat şi ca ziarist. Am avut încredere absolută în cititorii mei. I-am stimat şi nu încetez s-o fac în continuare…”

Dan Mucenic

Dom’ profesor, Maestre…

Am încercat să Vă mai ţinem lângă noi, dar acum am fost neputincioşi, iar dumneavoastră v-aţi ridicat la Cer aproape de Dumnezeu. Cu ochii înlăcrimaţi şi inima zdrobită ne rugăm bunului Dumnezeu să Vă odihnească sufletul în pace şi linişte.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar doamnei Mirela, familiei îndoliate, multă putere să treacă peste această cumplită încercare.

Sincere condoleanţe.

Cu gândul cernit, plin de frumoase amintiri…

Vasile Arcanu

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive