Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



A furat bunuri dintr-un magazin, în valoare de 56,34 lei. Dosar penal pentru o giurgiuveancă

furtdin-magazinePolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează cercetări față de o femeie de 49 ani, din comuna Frătești, care a fost surprinsă miercuri, 12 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, în timp ce sustrăgea mai multe bunuri din incinta magazinului unei societăți comerciale.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 56,34 lei, a fost recuperat în totalitate și predat reprezentantului societății comerciale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive