Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Între două prepoziţii

Valiza cu dolariAveam de discutat la club tema  MILA. Şi cum tema fixată era extrem de vastă şi cu implicaţii contextuale diverse,  ne-am oprit la sintagma La mila Domnului, În mila Domnului! Am citit, în lectura unei colege care descifrează inspirat tonul adecvat poeziei, poezia lui Eminescu Dintre sute de catarge. Reacţia colegilor a fost de surpriză la -nceput, apoi de curiozitate!

Textul poeziei citite nu avea nicio legătură cu sensul sintagmei asupra căreia ne oprisem!

Am  citit  apoi textul însemnării pe facebook a unui director de colegiu, unul dintre cele mai renumite din ţară: …dintre sute de valize arătate naţiei / Câte vor schimba în bine soarta EDUCAŢIEI?

Prima reacţie a colegilor: au râs, au făcut legătură pe moment cu o valiză despre care tot auziseră la televizor.

-Nu e de râs, le-am zis! Şi le-am citit două postări.

- Păcătos îţi  este gândul /Insinuante gândurile / Tu urmează în tot locul / Valurile vânturile şi Valiza pusă la uşă  gata de emigrare!

Ca nişte elevi silitori de la o clasă de umanişti care descifrează un text supus discuţiei de un profesor care-şi cunoaşte bine elevii, toţi au sesizat că însemnarea directorului amintit nu are  nimic cu cancanul de presă din ultimele zile despre …o valiză!

-Încerc să citesc posatrea respectivă într-o cheie proprie! Departe de a fi doar o parodie a unor versuri ,şi nu întâmplător ale lui Eminescu, însemnarea , încheiată cu o interogaţie retorică.îndeamnă la meditaţie. Să fim atenţi că, şi nu întâmplător, cuvântul EDUCAŢIE, scris cu majusculă, este cel care constituie miezul comunicării.Sutele de valize, arătate doar, naţiei, au fost simţite imediat ca metafore pentru promisiunile făcute  cu privire la EDUCAŢIE, , domeniu pe care toţi iubitorii de copii şi, evident, de şcoală îl vor schimbat! Dar, atenţie la detaliul present în postare, îl vo schimbat în bine!

S-a discutat mult, cu calm şi luciditate! Cu gândul doar la EDUCAŢIA copiilor care trebuie să fie prioritate naţională.Cu gândul la toţi cei care  trăiesc nelinişti când se comunică official că peste 160.000 de copii sunt fără un părinte, care este plecat în străinătate! Cu durere când aud că anumiţi medici vorbesc de un nou diagnostic la copii: copii bolnavi de …dorul de mamă!

De nivelul de educaţie al copiilor noştri depinde viitorul ţării!

Apreciindu-se ceea ce NU s-a făcut în domeniul EDUCAŢIEI şi, consecinţă directă, al  INSTRUCŢIEI, s-a tras concluzia… dar, încurcătură!, colegii nu au ajuns la  o părere comună: să zică: EDUCAŢIA a rămas ÎN mila Domnului sau LA mila Domnului!

Desigur, despre E D U C A Ţ I E e vorba!

Notă: Deloc nostalgici, ne bucură când foşti elevi, acum părinţi, ne spun: -Domnule profesor, pe timpul nostru se făcea mai multă şcoală! Şi era mai multă disciplină!…

Gh.C.Br.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive