Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



MOARTE SUSPECTĂ. Un giurgiuvean a murit intoxicat cu gazele de la sobă!

moarte-suspectaUn giurgiuvean, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Remuş, a fost găsit mort, în această dimineaţă, în jurul orei 10:00, în imobilul unde acesta locuia singur.

Un echipaj de la Ambulanţă a mers la faţa locului, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Giurgiu, care efectuează cercetări într-un dosar penal pentru moarte suspectă.

Anchetatorii cred că omul a murit intoxicat cu gazul de la soba pe butelie cu care se încălzea, însă acest lucru va fi stabilit cu certitudine în urma autopsiei.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive