Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Un nou călugăr la Schitul Sfântul Nicolae din Giurgiu

calugarul sava de la schitul sf nicolae din giurgiuJoi, 5 decembrie 2013, la Schitul „Sf. Ierarh Nicolae”, un nou călugăr a depus voturile monahale. Slujba tunderii în monahism, care consacră trecerea unei persoane din viaţa laică în rândurile monahilor, a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

În ajunul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul obştii monahale a Schitului „Sf. Ierarh Nicolae” din Giurgiu. Cu acest prilej, Întâistătătorul eparhiei noastre, alături de părintele Protos. Macarie Şotârcă, exarhul mănăstirilor, de părinţii stareţi de la mănăstirile şi schiturile din cuprinsul eparhiei, a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia în biserica schitului. La finalul slujbei, Chiriarhul nostru a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Ierarh Nicolae cel care reprezintă un model de credinţă autentică în Dumnezeu şi de iubire desăvârşită pentru cei aflaţi în suferinţă. În continuare, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a săvârşit slujba tunderii în cinul monahal a teologului Adrian Opreanu care a primit numele Sava. Cu această ocazie, ierarhul nostru a evidenţiat frumuseţea duhovnicească a vieţii monahale.

tundere in monahism la giurgiu

La tunderea în monahism, a arătat Preasfinţia Sa, monahul se dezbracă de haina cea veche a lumii şi îmbracă o haină nouă, haina de nuntă, în care va fi primit în comuniunea cu Hristos. Această dezbrăcare de haina veche, care închipuie omul cel vechi, înseamnă de fapt pentru monah hotărârea de participare la sfinţenia lui Hristos. Mănăstirea, a încheiat Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, reprezintă tinda raiului, locul împlinirilor duhovniceşti pentru toţi cei care trăiesc o autentică vocaţie monahală

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

One Response to Un nou călugăr la Schitul Sfântul Nicolae din Giurgiu

  • Gaulea says:

    Îl cunosc pe monah de când era adolescent. Salut decizia pe care a luat-o, iar bunul Dumnezeu să-i dea călugărie sfântă!

Arhive