Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Principalele servicii oferite de Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, disponibile și on-line

tintea-lDe mai bine de un an, Direcția de Impozite și Taxe Locale din Giurgiu oferă pentru contribuabili și posibilitatea de a-și rezolva problemele fiscale din fața calculatorului sau de pe telefonul mobil!

Dintre cele peste 200 de tipuri de servicii pe care le prestează aproape zilnic către populație, DITL Giurgiu poate oferi o parte a acestor servicii și on-line, fără a mai fi nevoie de deplasarea la sediile instituției.

Printre cele mai importante servicii sunt cele cu privire la:

- emiterea Deciziei de Impunere pentru Taxa de Habitat 2019
– impunerea de clădiri nou construite pentru Persoane Fizice
– impunerea de clădiri nou construite pentru Persoane Juridice
– impunerea de clădiri pentru Persoane Fizice
– impunerea de clădiri pentru Persoane Juridice
– impunerea de terenuri pentru Persoane Fizice
– impunerea de terenuri pentru Persoane Juridice
– eventuale restituiri
”Sincer vă spun că nu constat o cerere foarte mare a populației pentru astfel de servicii; doar câteva dintre aceste servicii sunt mai des folosite, cum ar fi plățile on-line, dar în cele mai multe situații oamenii preferă încă statul la ghișeu! Nu pot să înțeleg asta, poate e nevoia noastră de socializare prea mare, poate e mai greu să schimbi niște comportamente deprinse în zeci de ani, nu știu! Cert este că oamenii nu se înghesuie să folosească calculatorul ca să-și rezolve problemele într-un mod mai simplu și mai rapid, deși au acest lucru la îndemână de mai mult timp!” a precizat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea (foto).

Pentru folosirea serviciilor de mai sus este nevoie de accesarea paginii de internet a DITL Giurgiu, – www.ditlgiurgiu.ro secțiunea DEPUNERE/OBȚINERE DOCUMENTE ONLINE din dreapta paginii.

”Noi rămânem în continuare deschiși nevoilor populației și urmărim cu atenție solicitările oamenilor, însă dezvoltarea acestor servicii și direcționarea investițiilor în această direcție trebuie făcută plecând de la nevoile contribuabililor. Altfel ne vom lăuda cu investiții în servicii pe care nu le folosește nimeni, cu <<HUB-uri>>, <<portaluri>> sau <<platforme>> denumite așa pompos, dar de care nu a auzit nimeni!” a ținut să menționeze, Laurențiu Țintea

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive