Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



SENZAŢIONAL! Chipul Maiorului Mişa Anastasievici a apărut pe tencuiala Bisericii din Clejani!

misa bun-2După chipul apărut pe un gard în cartierul Smârda din Giurgiu, încă un eveniment mai puțin obișnuit s-a produs de această dată la Biserica din Clejani. Nu a apărut în aceste zile ci, potrivit credincioşilor cu care am stat de vorbă, au trecut câţiva ani buni de când chipul „sfântului Mişa din Clejani” a apărut pe tencuiala Bisericii din localitate.

Neputrezit de 129 de ani

Nu vorbim de Taraful din Clejani (cine nu a auzit de el!), nici de faimoasa biserică, ctitorită de către marele filantrop Mişa Anastasievici, renumit negustor sârb care a vieţuit în acest loc, şi nici despre trupul neputrezit al lui Mişa, nici acum după 129 de ani.

2246300

Ei bine, în locul numit naos, în dreapta Bisericii, în strana sau partea bărbaţilor, cum i se mai spune, deasupra pe tencuială se poate lesne observa chipul Maiorului Mişa Anastasievici.

Sfântul Mişa îi veghează de sus

Oamenii spun că acesta ar fi un semn pe Maiorul Mişa pe care acesta îl face de dincolo, din Ceruri, amintindu-le că el îi veghează (şi) de acolo de sus.

Să mai consemnăm un singur amănunt: chipul Maiorului Mişa a apărut, conform mărturiei unui cetăţean înaintat în vârstă, exact deasupra locului în care el obişnuia să stea atunci când a fost în viaţă, în strana (jilţul său) din care asista la slujbele săvârşite în Biserică.

I-a iubit pe sărmani

Maiorul Mişa s-a stabilit în Clejani la jumătatea secolului XIX, pentru că i-a plăcut foarte mult zona și, atunci, a construit un conac identic cu cel pe care-l avea în satul natal. A mai ridicat 14 case pentru prieteni şi apropiaţi, dar şi două biserici: una în Clejani,

IMG_2331 copy

pictată în 1865 de Tăttărescu şi alta în Brânceni. Între anii 1838 şi 1848, în tinda bisericii din Clejani a funcţionat o şcoală pentru copiii satului, cu clase şi dormitoare, toate acestea făcute pe cheltuiala lui. Tinerii căsătoriţi primeau în dar de la maior pământ, boi şi bani. În 1864, Mişa înfiinţează prima Şcoală de Arte şi Meserii din România, din care au rămas doar nişte ruine. Mişa s-a stins din viaţă, la 27 ianuarie 1885, în vârstă de 82 de ani.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive