ACCIDENT RUTIER soldat cu o victimă, pe DJ 411
Un accident rutier s-a produs în cursul nopții trecute pe DJ 411, între localitățile Călugăreni și Crânguri, în urma căruia un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, circumstanțele producerii fiind în curs de stabilire.
La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare. De asemenea, au fost mobilizate trei ambulanțe SAJ, precum și echipaje de poliție.
Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost găsit încarcerat în autoturism. Salvatorii au acționat rapid, folosind echipamentele specifice pentru a-l extrage în siguranță dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
După acordarea primului ajutor la locul intervenției, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar. Cazul a rămas în atenția poliției, care continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.















Lasă un răspuns