Sirenele maşinilor de poliţie au sunat tragic…
Comisarul şef Stelian Soare, mort în urma unei boli nemiloase, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Slujba religioasă a avut loc la Biserica „Sfântul Gheorghe”, după care cortegiul funerar s-a deplasat la cimitirul Sf. Haralambie, unde a avut loc înmormântarea.
Procesiunea funerară a staţionat apoi în faţa IPJ Giurgiu, pe bulevardul CFR, şi la sediul din strada Călugăreni.
Inspectorul şef al IPJ Giurgiu, comisarul şef Vasile Tache, a fost prezent în faţa sediului instituţiei pentru a-i aduce defunctului un pios omagiu.
La slujbă și la înmormântare au participat sute de oameni, printre care și colegi din Poliție ai lui Stelian Soare. Mulţi dintre colegi au venit cu mașinile de serviciu, în semn de omagiu și de respect din partea instituției pe care a servit-o cu devotament în folosul comunității. Cortegiul funerar a fost alcătuit din zeci de mașini.
Comisarul şef Stelian Soare avea doar 53 de ani și lucra la Serviciul de Investigare a Fraudelor (Serviciul Economic), unde a ocupat funcţii de ofiţer operativ, ofiţer specialist şi şef de Birou.
Poliţistul giurgiuvean a murit marţi, în urma unei afecţiuni medicale.