Bani pentru patronii care angajează persoane marginalizate
Pentru încadrarea în muncă a tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul marginalizării sociale, angajatorii beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor.
În această categorie intră tinerii care se află în sistemul de protecţie a copilului sau care provin din acest sistem, persoanele cu dizabilităţi, cei care nu au familie sau ale căror familii nu le pot asigura întreţinerea. Suma nu trebuie să depăşească cu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă (1.000 de lei), în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
De aceste drepturi mai beneficiază tinerii care au copii în întreţinere, cei care au executat una sau mai multe pedepse privative de libertate şi victimele traficului de persoane.













