Perioada Căluşului, ritualul românesc de Rusalii inclus în PATRIMONIUL UNESCO
Conform tradiţiei de Rusalii, dansatori călușari, mai mici şi mai mai mari, vor cuceri Giurgiu în aceste două zile de duminică şi luni, au fost şi sâmbătă, oferind un adevărat spectacol giurgiuvenilor, în diverse locaţii din municipiu. Trupa surprinsă de camera foto este din localitatea Braniştea, comuna Oinacu.
La 50 de zile după Paşti, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, a Cincizecimii sau a Rusaliilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte începutul lucrării în lume a Duhului Sfânt, prin împărţirea şi împărtăşirea Harului dumnezeiesc peste Apostoli şi, de la ei, prin ierarhi şi preoţi, asupra întregului popor binecredincios creştin. Tot în această perioadă de trei zile (sâmbătă, duminică, luni) vom redescoperi muzica, dansul şi magia din Ritualul Căluşului, care se mai practică, încă, de Rusalii, în Giurgiu.
Ritualul Căluşului
.. îndeplineşte, în zona noastră, din sudul României, o întreită menire: să-i protejeze pe oameni de spiritele malefice considerate periculoase în perioada Rusaliilor, să asigure fertilitatea şi fecunditatea pentru anul respectiv şi, nu în ultimul rând, să confere grupului de căluşari acea forţă tămăduitoare pentru vindecarea celor care au fost „luaţi din Căluş”, adică cei care s-au îmbolnăvit subit, deoarece au încălcat anumite interdicţii din perioada Rusaliilor, în special acelea care au legătură cu muncile câmpului.
Ceata se deplasează pe la case, practicând un dans magic, sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului.
Pe parcursul dansului Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”, spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din traistă pentru a-l arăta gazdelor.
Jocul căluşarilor, în tradiţia populară, are diferite valenţe
Între acestea amintim: transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor; grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului; vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav şi alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice, prin invocarea unor formule magice în timpul jocului de către căluşari şi prin gălăgia produsă de zurgălăi ş chiotele scoase de căluşari în timpul jocului.
















