Spre deosebire de anul civil care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. Potrivit tradiţiei moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi tot în această zi Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică.

La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent, adică duminică cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun.

Şi evreii încep anul bisericesc în luna septembrie

Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau şi alte motive pentru care evreii serbau în mod deosebit luna septembrie. În această lună, apele potopului au scăzut şi corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii; s-a început construirea cortului Domnului.

Calendarul iulian şi gregorian

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect şi altul al romanilor – de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar.

După această constatare s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Aceasta a făcut-o întâi împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptând sistemul de calcul egiptean, după care acesta s-a numit „calendarul iulian”. După acest calendar a mers apoi întreaga creştinătate timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-a servit şi Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Paştilor.

Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezultă anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.

Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât dată de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate că în anul 1923, la un congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian, dată Paştilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanţă cu data Paştelui din Biserica Catolică.

Între timp, s-a constatat de către astronomi ca şi între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic există o diferenţă anuală care, la 3500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama şi de această diferenţă.

Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces….

CITEŞTE TOT ARTICOLUL pe site-ul Episcopiei Giurgiului, AICI http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=4647