Accident rutier pe DN5, soldat cu o victimă
Un bărbat, de 41 ani, din municipiul București, în timp ce conducea autoturismul marca Mitsubishi pe Drumul Național 5, în afara localității Adunații Copăceni, pe banda nr. 1, având direcția de deplasare către București, în zona km. 23+150 metri, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers pe banda nr. 2, fiind lovit în partea stângă față de o autoutilitară marca Nissan, condusă de A. I., un tânăr de 32 ani, din comuna Mihai Bravu.
În urma impactului au rezultat atât pagube materiale la cele două autovehicule cât și vătămarea corporală ușoară a unui bărbat, pasager pe locul dreapta față în autoutilitara marca Nissan, care a fost transportat cu ambulanta la Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni, din municipiul București, în vederea acordării de îngrijiri medicale și efectuării de investigații.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat și le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Giurgiu au întocmit în cauză un dosar pena în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.