Au început lucrările de refacere a stratului de uzură pe DJ 611, unul dintre cele mai importante drumuri care leagă județele Giurgiu și Teleorman
Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu a demarat lucrările de refacere a stratului de uzură pe Drumul Județean 611, o arteră rutieră esențială pentru mobilitatea locuitorilor și dezvoltarea economică a zonei.
Intervențiile vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pe unul dintre cele mai importante drumuri care asigură legătura dintre județele Giurgiu și Teleorman, fiind tranzitat zilnic de numeroși participanți la trafic, de la autoturisme și mijloace de transport în comun, până la autovehicule de mare tonaj.

Potrivit reprezentanților instituției, lucrările vor avea o durată estimată de aproximativ o lună, perioadă în care șoferii sunt rugați să manifeste prudență sporită și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zona șantierului.

Modernizarea acestui sector de drum are ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră, îmbunătățirea confortului participanților la trafic și prelungirea duratei de exploatare a infrastructurii rutiere.
Directorul executiv al Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu, Daniel Cărpușor, a transmis un mesaj către conducătorii auto: „Cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat și îi asigurăm că, în maximum o lună, se va putea circula pe acest sector de drum în condiții de siguranță maximă.”
Autoritățile județene subliniază faptul că investițiile în infrastructura rutieră reprezintă o prioritate, iar astfel de lucrări contribuie direct la creșterea siguranței și la fluidizarea traficului între cele două județe.
Participanții la trafic sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și să adapteze viteza la condițiile de drum pe toată perioada desfășurării lucrărilor.














Lasă un răspuns