SNPPC Giurgiu şi Corpul Naţional al Poliţiştilor Giurgiu au fost mesagerii lui Moş Crăciun! (FOTO)
Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual Giurgiu în colaborare cu Corpul Național al Polițiștilor Giurgiu au avut misiunea de a împărți cadouri copiilor polițiștilor din cadrul IPJ Giurgiu, care sunt membri ai celor două organizații.
Darurile dulci au adus bucurie în sufletele copiilor, răsplătindu-i pe polițiști cu zâmbete.
Atmosfera sărbătorilor de iarnă s-a făcut simţită în salonul „Rayna Events”, din Giurgiu, prin colindele interpretate de elevi ai Seminarului Teologic Giurgiu.
De la petrecerea organizată nu a lipsit Moș Crăciun, care pentru a împărți copiilor cuminți darurile, și-a adus ca ajutoare – spiriduși, zâne, pe Mickey și Minnie.
Petrecerea a fost una reușită iar bucuria micuților ne-a făcut fericiți, motiv pentru care promisiunea organizatorilor a fost că și la anul, va fi organizată o petrecere la fel de reuşită!
SNPPC BT Giurgiu și CNP Giurgiu vă doresc Sărbători Fericite !


















