{"id":50720,"date":"2018-03-15T20:23:18","date_gmt":"2018-03-15T18:23:18","guid":{"rendered":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/?p=50720"},"modified":"2018-03-15T20:23:18","modified_gmt":"2018-03-15T18:23:18","slug":"scriitori-care-m-au-marcat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/scriitori-care-m-au-marcat\/","title":{"rendered":"Scriitori care m-au marcat"},"content":{"rendered":"

\"10497839_790998324272020_8189518176820700117_o\"<\/a>Primele c\u0103r\u021bi care mi-au c\u0103zut \u00een m\u00e2n\u0103 au fost volume importante din biblioteca p\u0103rin\u021bilor mei, \u00eeng\u0103lbenite de timp \u0219i lipsite de poze. Am sim\u021bit impulsul s\u0103 le adaug o marc\u0103 proprie, un zet tremurat pe care \u00eel v\u0103zusem \u00een filmul Zorro. Creionul folosit era \u00eentotdeauna unul bont, colorat, ba verde, ba mov, ba ro\u0219u. Mai important dec\u00e2t a desena mi se p\u0103rea s\u0103 scriu \u0219i ironia a f\u0103cut s\u0103 nu \u00eencep cu prima liter\u0103 a alfabetului ci cu ultima. S\u0103 fi fost un semn de erudi\u021bie ? Nu a\u0219 zice. Meritul nu e al vreunui pedagog hermeneut ci al lui Alain Delon. <\/span><\/p>\n

O liter\u0103 devenea astfel simbolul reu\u0219itei \u0219i eu am \u021binut s\u0103 pun aceast\u0103 sigl\u0103 pe c\u0103r\u021bi ca o pecete a unui inel de mo\u0219tenitor al culturii vetuste pe care urma ca niciodat\u0103 s\u0103 nu-l mai dau jos. Dar aceste c\u0103r\u021bi nu le-am citit. Le-am bifat doar, a\u0219a cum aflam mai t\u00e2rziu c\u0103 fac arivi\u0219tii intelectuali.<\/span><\/p>\n

Prima carte pe care am citit-o efectiv a fost \u201cCaprele Irinuc\u0103i\u201d \u00eemprumutat\u0103 de la Biblioteca \u0218colii Generale Nr. 7 din Giurgiu. Cartea era zdren\u021buit\u0103, r\u0103sfoit\u0103 de at\u00e2tea m\u00e2ini st\u00e2ngace, dar plin\u0103 de desene mai gr\u0103itoare dec\u00e2t con\u021binutul. Numele autorului nu-mi spunea nimic: Ion Creang\u0103. Pentru mine, personajul era totul: Nic\u0103. \u0218i doar ca o \u0219ans\u0103 a debutului meu \u00een lumea cititului s-a \u00eent\u00e2mplat ca eroul \u0219i naratorul s\u0103 fie acela\u0219i.
\nTata, Vincen\u021biu Georgescu,<\/strong> profesor de literatur\u0103 rom\u00e2n\u0103 al Colegiului Na\u021bional Ion Maiorescu din Giurgiu s-a sup\u0103rat \u00eentruc\u00e2tva c\u00e2nd a v\u0103zut cartea \u00eenvechit\u0103 pe macatul noptierei noastre. Mi-a oferit imediat din biblioteca proprie, volumul integral al \u201cAmintirilor din copil\u0103rie\u201d. Evident curat. Pentru mine era lipsit de valoare. O adev\u0103rat\u0103 carte trebuia s\u0103 aib\u0103 \u00eenc\u0103rc\u0103tura a mii de degete care au atins-o \u00eenainte. Steagul e cu at\u00e2t mai victorios cu c\u00e2t e mai rupt \u00een lupt\u0103. O flamur\u0103 nou\u0103 nu poate flutura pe o redut\u0103 cucerit\u0103.
\nPrimul scriitor \u00een carne \u0219i oase pe care l-am cunoscut a fost Petre Ghelmez<\/strong> \u0219i va r\u0103m\u00e2ne pentru mine Scriitorul. Nu dorea s\u0103-i r\u0103m\u00e2n\u0103 numele, ci profesia, efigia spiritual\u0103. L-am cunoscut \u00een sediul Bibliotecii municipiului Giurgiu. Venea \u00een mod repetat la \u00eent\u00e2lnirea cu cei mai profunzi cititori, copiii. \u00cencepea \u00eentotdeauna cu o glum\u0103. Ne spunea c\u0103 a avut o mare dilem\u0103 referitor la aranjarea pe copert\u0103 a titlului c\u0103r\u021bii \u0219i al numelui s\u0103u: Petre Ghelmez \u2013 M\u0103g\u0103ru\u0219ul sau M\u0103g\u0103ru\u0219ul \u2013 Petre Ghelmez ? Ne d\u0103dea de fapt, ironic, defini\u021bia dilemei: constr\u00e2ngerea de a alege una din dou\u0103 variante inacceptabile.
\nGreu i-a fost \u0219i lui Dante care a introdus elementul dilematic \u00een g\u00e2ndirea modern\u0103, s\u0103 aleag\u0103 \u00eentre exil \u0219i men\u021binerea toposului: ,,Dac\u0103 plec eu, cine r\u0103m\u00e2ne, dac\u0103 r\u0103m\u00e2n eu, cine pleac\u0103 ?\u201d
\n\u00cen ,,M\u00e2nzul de v\u00e2nt\u201d personajul principal al lui Petre Ghelmez este B\u0103iatul \u00een care evident m-am reg\u0103sit \u0219i m-am mirat cum de nu i-a dat numele de Cosmin sau m\u0103car Petre, propriul nume al scriitorului din Gogo\u0219ari. B\u0103iatul \u00eens\u0103 con\u021binea toate numele \u0219i oricine citea cartea \u00ee\u0219i oglindea defini\u021bia semantic\u0103 \u00een aceste litere cu substrat general. Aceasta era o alt\u0103 lec\u021bie de literatur\u0103 pe care urma s\u0103 o reg\u0103sesc \u00een piesele lui Aurel Baranga. Numele personajelor nu conteaz\u0103, nici v\u00e2rsta lor, nici cum sunt \u00eembr\u0103cate, toate acestea \u0219i le \u00eenchipuie cititorul sau spectatorul piesei de teatru pe baza a ceea ce reverbereaz\u0103 opera \u00een sufletul lui, este conceptul de art\u0103 deschis\u0103 al lui Umberto Eco, este romanul capcan\u0103 al lui Mircea C\u0103rt\u0103rescu care te orbe\u0219te cu lumina introspec\u021biei, ce paradoxal din profunda sa unicitate cap\u0103t\u0103 valen\u021be continue. Sunt cele 6 personaje ale lui Pirandello care \u00eel caut\u0103 nu numai pe autor dar \u0219i publicul.
\nPetre Ghelmez mi-a lansat cartea de poezii ,,S\u0103rutul ce ne desparte\u201d, la sala Dales din Bucure\u0219ti. Redactor de carte, profesorul giurgiuvean, Emil Talianu. Le mul\u021bumesc \u0219i acum \u0219i mereu acestor doi zei care au mo\u0219it debutul meu literar \u00een buricul Bucure\u0219tiului rup\u00e2ndu-mi Omphalosul \u0219i d\u0103ruindu-m\u0103 lumii \u00eentregi.
\nL-am cunoscut pe Nicolae \u021aone, poet giurgiuvean, care venea \u00een casa noastr\u0103, prieten fiind cu tata. Am descoperit atunci un t\u00e2n\u0103r avangardist, mare iubitor de Ion Vinea. \u0218i chipul lui cu p\u0103rul lung, cu ochii s\u0103get\u0103tori, degetele lungi de pianist, precipitat mereu de c\u00e2t vrea s\u0103 spun\u0103 \u0219i s\u0103 g\u00e2ndeasc\u0103, va fi pentru mine omul avant-postului, cel care iese din lume pentru a descoperi o alta, \u00eenc\u0103 necreat\u0103.
\nNicolae \u021aone<\/strong> tr\u0103ie\u0219te \u00een Universul lui Tristan-Tzara cu dadaismul s\u0103u, juc\u00e2ndu-se cu c\u0103lu\u021bul de lemn de-a literele amestecate \u0219i aleatoriu extrase pentru a alc\u0103tui versuri mirifice destinate \u00eent\u00e2mpl\u0103rii.
\nPe Dan Mucenic<\/strong> l-am cunoscut t\u00e2rziu (\u0219i pe Mirela Grui\u021b\u0103 \u0219i mai t\u00e2rziu), dar am aflat de el devreme. Tata \u00eei rostea numele \u00een cas\u0103 cu un fel de evlavie jurnalistic\u0103. Era unul din redactorii ziarelor cu impact na\u021bional, om la care aveam acces, giurgiuvean de-al nostru. Cum plecase el a\u0219a departe ca P\u0103un al lui Sorescu care s-a dus \u00een America s\u0103 pun\u0103 m\u00e2na pe marginea lumii \u2013 nu \u0219tiu\u2026
\nCert e c\u0103 Dan Mucenic avea pentru mine \u00eenf\u0103\u021bi\u0219\u0103ri multiple fiindc\u0103 nu-l v\u0103zusem niciodat\u0103, \u00eentocmai cum Garabet Ibr\u0103ileanu schimba profilul ingenuu al mamei sale – r\u0103mas\u0103 neschimbat\u0103 \u00een fotografie – \u00een mii de colaje acomodate diferitelor tr\u0103iri ale criticului \u00eendr\u0103gostit de Adela. Din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, tata, \u00eemi arunca pe mas\u0103, a\u0219a cum se purta pe bancul tipografiilor cu plumb \u0219i cu linotipuri, c\u00e2te un ziar \u00een care un articol era semnat de Dan Mucenic. Nu mai \u0219tiu con\u021binutul acelor articole, dar era un semn c\u0103 drumul poate fi urcat. C\u0103 primul explorator ajunsese pe Everest, iar noi nu urma dec\u00e2t s\u0103 ne c\u0103l\u0103uzim dup\u0103 piole\u021bii lui.
\nC\u00e2nd l-am cunoscut \u00een sf\u00e2r\u0219it pe Dan Mucenic, omul care scria \u00een ziarele mari, nimic din fabula\u021bia mea nu s-a schimbat. Ori eu stau foarte bine cu aceast\u0103 facultate a min\u021bii poetice, ori el s-a prins \u00een cel mai frumos model al boemului. Mucalit ca Bacalba\u0219a, t\u0103ios ca Voltaire, narativ ca Homer, profund ca Eliade. L-am pus al\u0103turi de profesorul meu de filozofie, Socrate (pentru conformitate Marian Stavarache). O singur\u0103 dat\u0103 ne-am reunit la o mas\u0103 al\u0103turi \u0219i de distinsa scriitoare Mirela Grui\u021b\u0103, ale c\u0103rei c\u0103r\u021bi \u00eencepusem s\u0103 le citesc.
\nS-au spus povestiri despre na\u0219ul meu, Virgil Georgescu, profesor de istorie, care g\u00e2ndea c\u0103 ar trebui s\u0103 i se ridice o statuie, dar nu se hot\u0103r\u00e2se \u00een fa\u021ba c\u0103rui local, fiindc\u0103 agora giurgiuvean\u0103 tr\u0103ia intens \u00een fa\u021ba unui pahar de vin sau de bere, probabil ca \u0219i agora greac\u0103 care oric\u00e2t \u00eel renega pe Bachus, era \u00eendr\u0103gostit\u0103 de Dionisos.
\nDar Mucenic \u00eemi spunea c\u0103 Marian Stavarache a spus \u00eentotdeauna c\u0103 el nu pred\u0103 nici o materie, ci spirit, iar ceea ce mi-au livrat ace\u0219ti oameni este spirit \u00eencarnat \u00eentr-o metafor\u0103 p\u0103g\u00e2n\u0103 a Christicului.
\nMirela Grui\u021b\u0103 este scriitoarea care m-a \u00eenv\u0103\u021bat s\u0103 m\u0103 \u00eentorc la povestirile simple, ardelene\u0219ti, bazate doar pe profunzimea lor \u0219i nu pe \u00eenc\u0103rc\u0103tura lexical\u0103 \u00een stilul lui Ion Ag\u00e2rbiceanu \u0219i Gala Galaction. Fa\u021b\u0103 de ace\u0219ti doi preo\u021bi scriitori, Mirela Grui\u021b\u0103 a devenit preoteasa unui templu c\u0103ruia \u00eei descifreaz\u0103 tainele f\u0103r\u0103 a i le rosti pe deplin \u00een\u021beles. Culesul ciupercilor, p\u0103\u0219itul descul\u021b pe iarb\u0103 la Izvoru, sau oriunde \u00een lume, demonstreaz\u0103 c\u0103 feminiatea va fi \u00eentotdeauna \u00een c\u0103utarea nostalgiei pe care b\u0103rba\u021bii o pierd \u0219i pe care ele, frumoasele noastre, ne-o returneaz\u0103 ca melancolie.
\nMarian Stavarache o \u00eentreba pe Mirela Grui\u021b\u0103: ,,C\u00e2nd a intrat mama ta \u00een sal\u0103, la lansarea c\u0103r\u021bii tale, nu ai avut impresia c\u0103 \u021bine o gutuie \u00een m\u00e2n\u0103 ?\u201d Acest vers epic stavarachian are \u00een el necuvintele nichitiene: ,,Dac\u0103 te-a\u0219 prinde o dat\u0103 \u0219i \u021bi-a\u0219 s\u0103ruta talpa piciorului, nu-i a\u0219a c\u0103 ai \u0219chiop\u0103ta pu\u021bin dup\u0103 aceea de team\u0103 s\u0103 nu-mi strive\u0219ti s\u0103rutul ?\u201d
\nL-am cunoscut pe Ion Gaghii, mentorul literar al prietenului meu, azi avocatul Bogdan Ujeniuc. Ion Gaghii, Iona\u0219, cum \u00eei spunea Bogdan, venea cu un co\u0219 cu flori proasp\u0103t culese pe care le arunca peste comentariile literare anoste \u0219i obligatorii din bibliografia primei trepte de liceu. Era un F\u0103nu\u0219 Neagu \u00eenv\u0103\u021bat s\u0103 \u00eendure prin cuv\u00e2nt, transform\u00e2nd noroiul \u00een aur, prin degetele lui alchimice de Midas obligat s\u0103 m\u0103n\u00e2nce \u0219i p\u00e2ine aurit\u0103 numai pentru a nu-\u0219i pierde harul crea\u021biei cu fir de borangic.
\nIon Gaghii ne-a \u00eenv\u0103\u021bat c\u0103 statuile danseaz\u0103 \u0219i a luat fiecare statuie la dans, \u0219i pe Atena \u0219i pe Afrodita \u0219i pe Daphne. \u00centr-o poezie a sa ne \u00eenva\u021b\u0103 c\u0103 fiecare carte e o floare cu petale ce sufer\u0103 fanarea la atingerea brutal\u0103. \u0218i ca s\u0103 fie \u0219i mai conving\u0103tor ne-a repetat-o \u0219i \u00een italian\u0103 ca iubitorii de latin\u0103 ai \u0218colii Ardelene.
\nProfesorul Tudor R\u0103dan mi-a oferit c\u0103r\u021bi de istorie scrise \u00een stilul lui Stendhal, fecund \u00een expresii \u0219i copios \u00een sim\u021bire.
\nEmil Talianu mi l-a redat pe Eminescu \u00eentr-o viziune \u0219tiin\u021bific\u0103, catagrafiat\u0103 stilistic.
\nDunia P\u0103l\u0103ngeanu mi-a d\u0103ruit poemele ora\u0219ului Giurgiu, scrise \u0219i c\u00e2ntate \u00een seriile cenaclului literar Luceaf\u0103rul ca o barcarol\u0103 a Dun\u0103rii.
\nIonel Muscalu prin poeziile sale m-a ritmat interior trimi\u021b\u00e2ndu-m\u0103 din Universul real \u00een cel imaginar \u0219i viceversa ca un pendul al lui Foucault deprins s\u0103 m\u0103soare devia\u021bia deloc \u00eent\u00e2mpl\u0103toare a P\u0103m\u00e2ntului.
\nCu Ovidiu Ioani\u021boaia am f\u0103cut o emisiune televizat\u0103 vorbind despre oameni cu destine de eroi. Mi-a spus atunci c\u0103 timpul muncii e tot timpul \u0219i c\u0103 sportul este o form\u0103 de fair-play care poate fi la un moment dat scris\u0103.
\nMircea M. Ionescu \u2013 cea mai recent\u0103 \u0219i mai izbitoare cuno\u0219tin\u021b\u0103 literar\u0103 a mea, m-a numit un pertinent critic de teatru, unul din pu\u021binii ai Rom\u00e2niei, \u0219i Doamne, ce bine sunau aceste cuvinte prin vocea unui om care nu avea de ce s\u0103 mi le spun\u0103, dec\u00e2t dintr-o sinceritate at\u00e2t de rar \u00eent\u00e2lnit\u0103 \u00een ziua de azi. Girantul acestei m\u0103rturisiri de apreciere \u0219i credin\u021b\u0103 artistic\u0103 era \u00eensu\u0219i marele critic al Thaliei, Zeno Fodor, prezent la Festivalul Teatrelor Dun\u0103rene de la Giurgiu \u00een toamna anului 2014. Lui Mircea M. Ionescu i-am citit cu nesa\u021b c\u0103r\u021bile de sport \u0219i am fost de acord \u00eentru-totul: Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o.
\nPiesele de teatru i le-am urm\u0103rit din stal, cu emo\u021bie, filtrat\u0103 apoi \u00een cea mai pur\u0103 \u0219i intransigent\u0103 critic\u0103 prin serpentina de aram\u0103 a alambicului meu \u00eemprumutat de la Alice Voinescu.
\nM-am g\u00e2ndit doar la scriitorii pe care i-am v\u0103zut \u0219i cu care am putut s\u0103 vorbesc. Ceea ce vreau s\u0103 v\u0103 spun \u0219i s\u0103 v\u0103 conjur aproape, este s\u0103 nu rata\u021bi \u00eent\u00e2lnirea cu nici un literat \u00een via\u021ba voastr\u0103. Eu am pierdut dou\u0103 astfel de momente cruciale care poate mi-ar fi schimbat destinul. Nu m-am dus la o \u00eent\u00e2lnire cu Marin Sorescu al\u0103turi de Ion Caramitru \u0219i Virgil Og\u0103\u0219anu la Teatrul din Giurgiu \u00eentr-o \u00eent\u00e2lnire sui generis cu publicul amator. Precizez c\u0103 \u201eamator\u201d nu \u00eenseamn\u0103 \u201ediletant\u201d ci \u201ciubitor de art\u0103\u201d. Acolo puteam s\u0103-i pun \u00eentreb\u0103ri, marile mele \u00eentreb\u0103ri existen\u021biale \u0219i s\u0103 g\u0103sesc teribilele de banale r\u0103spunsuri oltene\u0219ti:
\n,,-Ce se \u00eent\u00e2mpl\u0103 cu mine ?\u201d
\n\u201e\u2013O via\u021b\u0103 de om\u201d.
\n\u201e-Ce urmeaz\u0103 de la un moment dat \u00een via\u021b\u0103 ?\u201d
\n\u201e-Drum \u00eengust\u201d(indicator rutier).
\n\u201e-Ce somn te apuc\u0103 pe Lumea de Apoi ?\u201d
\n\u201e-Un somn de n-ai treab\u0103\u201d.
\nO alt\u0103 \u00eent\u00e2lnire pierdut\u0103 (ca \u00een \u201cDiminea\u021ba pierdut\u0103\u201d a Gabrielei Ad\u0103me\u0219teanu) a fost aceea dintre tat\u0103l meu \u0219i Nichita St\u0103nescu \u00een sala de mese a Zalonitului, fosta cantin\u0103 a Colegiului Na\u021bionar Ion Maiorescu, ast\u0103zi Centrul Cultural Ion Vinea. Vreme de dou\u0103 ore, tat\u0103l meu a stat al\u0103turi de Nichita, turn\u00e2ndu-i vin din caraf\u0103 \u0219i ascult\u00e2ndu-i himericele preumbl\u0103ri prin galaxii. Eu nu m-am dus fiindc\u0103 aveam de \u00eenv\u0103\u021bat la nu \u0219tiu ce materie \u0219i nu la nu \u0219tiu ce spirit cum ar fi spus profesorul Stavarache. Am r\u0103mas acolo, mai degrab\u0103 dincolo, \u00een\u021bepenit la propriu \u0219i la figurat, departe de lumea civilizat\u0103, ca un barbar la por\u021bile Romei, ne\u00eendr\u0103znind s\u0103 intre.
\nAceste \u00eent\u00e2lniri ne\u00eent\u00e2mplate s-au petrecut totu\u0219i mult mai t\u00e2rziu, fabulos, \u00een mintea mea. Le-am decritpat vidul \u0219i le-am umplut cu un gaz mult mai rafinat dec\u00e2t heliu – fluidul propriei mele esen\u021be interioare.
\nCa ni\u0219te stafii m\u0103 b\u00e2ntuie scriitorii pe care i-am \u00eent\u00e2lnit. \u00centocmai lui Patrocle, ei scriu \u00een locul meu, atunci c\u00e2nd eu, Ahile, sup\u0103rat pe Agamemnon, refuz s\u0103 mai cuceresc Troia. C\u0103lc\u00e2iul meu vulnerabil, mereu s\u00e2nger\u00e2nd, st\u0103 m\u0103rturie c\u0103 jertfa lor de reprezentare nu e zadarnic\u0103.<\/span><\/p>\n

\n

Dr. Cosmin \u0218tefan Georgescu<\/em><\/p>\n<\/div>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Primele c\u0103r\u021bi care<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[21],"tags":[],"class_list":["post-50720","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-opinia-mea"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/50720","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=50720"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/50720\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=50720"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=50720"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.giurgiuveanul.ro\/stiri\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=50720"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}