Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive

Casa de Cultură Giurgiu, un sediu improvizat pentru teatru!

Casa de Cultura Giurgiu 1965

Această fotografie datează din 1965. Un an mai târziu, Casa de Cultură a oraşului Giurgiu, cum s-a numit iniţial, a fost inaugurată. Ea a fost construită cu fonduri locale, în mare măsură provenite de la muncitorii Şantierului Naval Giurgiu, şi nu de la centrul PCR, cum

s-a întâmplat în alte cazuri.

Teatrul Tudor Vianu Giurgiu

Sala mare are o capacitate de circa 500 de locuri iar sala mică de 87 de locuri.

Într-o perioadă, cei mai în vârstă ne pot lămuri dacă doresc, sala mică a servit drept bibliotecă orăşenească.

Teatrul de estradă „Ion Vasilescu” s-a mutat aici, mai degrabă a fost mutat, în noiembrie 1981.

În 1993 denumirea s-a schimbat în Teatrul „Valah”.

Din 2011 se numeşte Teatrul „Tudor Vianu”.

Din păcate, trebuie să recunoaştem că actualul sediu al Teatrului „Tudor Vianu” nu a fost şi nu este unul propice, asemănător celorlalte teatre din România.

Prima greşeală a autorităţilor giurgiuvene a fost aceea când au schimbat numele unui teatru cu tradiţie, în Capitală şi în ţară, „Ion Vasilescu”, într-unul simplist, Teatrul „Valah”, care nu a făcut altceva decât să-l afunde în anonimat.

Cât timp a fost la Giurgiu, Teatrul „Ion Vasilescu” a oferit spectacole cu nume sacre ale scenei româneşti: Dem Rădulescu, Hamdi Cerchez, Cornel Gârbea, Sile Marinescu, Dumitru Răşchitor, Aurelian Napu, Ştefan Hagima, Mihai Dobre, Geo Dobre, Ştefan Bărbulescu, Mircea Creţu şi mulţi mulţi alţii.

Să nu uităm şi stelele: Victoria Mierlescu, Virginia Rogin, Carmen Petrescu, Domniţa Mărculescu, Anca Szönyi sau Anca S. Thomas, sora actriței Julieta Szönyi, Anca Alexandra.

Să mai amintim că au existat, chiar şi la Giurgiu, secţia folclor (cine i-a uitat pe maestrul Ion Albeşteanu, alături de soția sa Tița Ștefan, Mihai Căluşaru şi ansamblul lor) şi secţia revistă unde au activat: Petre Geambaşu, Cornel Constantiniu, Lucky Marinescu, maestrul Valenţiu Grigoriu şi renumita sa orchestră.

În câţiva ani majoritatea numelor grele de pe afişele teatrului au plecat la Bucureşti.

Până la urmă, nici atribuirea numelui marelui om de cultură giurgiuvean „Tudor Vianu” se pare că nu a fost o soluţie tocmai fericită pentru actorii din Giurgiu.

După cum aflăm din declaraţiile actualului manager al Teatrului, această rebotezare nu i-a făcut pe giurgiuveni să dea năvala în sala de spectacole, dimpotrivă….

Vasile Arcanu

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

3 Responses to Casa de Cultură Giurgiu, un sediu improvizat pentru teatru!

  • Anton Gheorghe says:

    In aceasta cladire am intrat o singura data,in 1968,la un spectacol de revista,cu artisti veniti de la Bucuresti:Aurelian Andreescu(„In tot ce e frumos pe lume ,te vad pe tine”,”Copacul”),Anda Calugareanu(„N-am noroc”,”O portocala”),s.a.Facand o intoarcere in timp,cand plecam din vacanta de iarna,la Liceul Militar din Breaza,veneam ceva mai devreme la Gara,trageam o fuga pana la Statuia cu Caprioara si ma uitam de-a lungul Strazii Garii,se vedeau Turnul si Pomul de Craciun,plin de lumini.Era un fel de a-mi lua „la revedere”de la oras pentru o perioda lunga de timp.
    Din „fericire”,nu am fost prezent,cand tractoarele si buldozerele „spargeau „Farfuria.Veneam o singura data pe an acasa si evitam centrul orasului,nu exista nicio explicatie pentru ceea ce au facut edilii orasului in anii ’60.Asa ca nici la „Teatrul Valah”,nici in magazinele de la parterul blocurilor de langa Turn nu am mai intrat niciodata ,asa,dintr-un spirit de fronda.Dar cui ii pasa de „fronda”mea?Intre timp am prins drag si de alte orase in care m-au purtat pasii vietii de aviator,Buzau,Braila,Timisoara, unde cladirile din centrul istoric au fost conservate si reabilitate.Ca si centrul istoric al Bucurestiului,unde traiesc in prezent,si unde ,iata,am aflat azi de la „Giurgiuveanul”ca a aparut un lustragiu ,caruia ii voi face o vizita chiar maine.

  • cezar jipa says:

    intrasem la liceul ion majorescu cind a inceput „sistematizarea” asa s-a numit ce era reprezentativ ptr giurgiu(farfuria) si a inceput sa prinda contur 2arhitectura comunista”. fostul primar a incercat refacerea partiala dar cum sa faci restul? sa demolezi blocul 92 victoria? noroc de pozele vechi,cei in varsta sa ne aducem aminte iara cei tineri sa cunoasca cum a fost giurgiu odinioara. ps. giurgiuveanul,continuati !

  • Anton Gheorghe says:

    Privind aceasta cladire mi-am adus aminte ca in apropiere,la intrarea pe str.Portului, pe stanga, se afla sediul Cercului Militar,o cladire impunatoare ,cu teren de sport in curte.Ca si cum ar fi fost ieri,retraiesc cu drag si amuzament ziua in care,un grup de 5 elevi de la Liceul „Ion Maiorescu”,din clasa a IX-a am facut vizita medicala,pentru a ne transfera in clasa a X-a la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir „din Breaza.
    Mai intai am trecut prin cateva cabinete de specialitate,unde ni s-a recoltat sange,am fost masurati si cantariti si apoi examinati la toate organele:nas,gat,urechi,dinti,ochi(sa nu avem daltonism),inima(tensiune,puls),plamani(radiografie-I.T.N.-normal)etc.La sfarsit ,am ajuns in ultimul cabinet,unde se punea diagnosticul final.Pana aici fusesem „la bustul gol”,cand am intrat in cabinet,o asistenta ne-a aliniat la perete si ne-a dat un ordin scurt:”Dezbracati-va in chiloti!”Apoi doctorul ne-a luat unul pe cate unul,ne-a asezat pe un scaun,si cu un ciocanel de cauciuc ne-a ars cate o lovitura dibace,intr-un loc anume sub genunchi,la fiecare picior care zvacnea brusc in sus,moment in care ne controla si talpile,sa vada daca nu cumva avem platfus.
    Pe urma ne-spus sa ne ridicam in picioare,”apleaca-te in stanga,apleaca-te in dreapta,apleaca-te in fata”si inca”Ridica-te pe varfuri,inchide ochii,ridica bratele lateral,fa cativa pasi”,voia sa ne verifice sistemul de echilibru.Dupa aceasta proba ,asistenta ne-aliniat din nou la perete si ne-dat un ordin si mai scurt:”Jos chilotii!”Doctorul si-a pus niste manusi si ne-a examinat „pe ici ,pe colo in locurile esentiale”.
    In final s-a asezat la masa,ne chema pe cate unul si completa de zor intr-un registru si in fisa medicala rezultatele controlului medical.Din cand in cand ridica privirea si zicea”Ia mai intoarce-te cu spatele,ia mai ridica piciorul stang,ia mai ridica piciorul drept”si tot asa.
    Cand mi-a venit randul ,m-am apropiat cam mult de masa,mi-a atras atentia o calimara ,din aceea de stcla verzuie,mare si patrata,folosita mai mult ca obiect de decor,ramasita din vremuri demult apuse.Deodata, asistenta mi se adreseaza pe un ton ridicat ,pufnind in ras”Bine mai baiete,adineauri ti-era rusine sa te dezbraci in pielea goala,si acum mai ai putin si bagi ‘tocul’in calimara,moment in care m-am dat un pas inpoi „rusinat”.
    In final am aflat ca sunt sanatos tun si ‘Apt pentru Liceul Militar”.A fost primul contact cu viata cazona,care nu mi-a displacut,dimpotriva m-a amuzat…
    P.S.Am scris aceasta „compunere”cu drag,drept un omagiu adus doctorilor si personalului di n Cercul Militar de atunci,care m-au ajutat sa-mi indeplinesc un vis drag din copilarie,acela de a deveni aviator.

Arhive