Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Cultură de cannabis într-o pădure din judeţul Giurgiu. Ce au descoperit procurorii

DSCF3884 (Large)Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, Giurgiu şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au surprins în flagrant, pe 17 iulie, pe Muşat Nicolae, în timp ce ridica de la o firmă de curierat două colete expediate din Spania de către Andreiaş Nicolae şi care conţineau cantitatea netă de 12.3 kg. cannabis.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii mai 2015, în baza unei înţelegeri prealabile, Andreiaş Nicolae, Muşat Nicolae şi Andreiaş Florin Cristian au înființat o cultură de cannabis, într-o pădure de pe raza judeţului Giurgiu, unde îşi desfăşura activitatea în calitate de pădurar Porumbăceanu Gheorghe.

Cu ocazia cercetării la faţa locului asupra culturii outdoor de cannabis, au fost recoltate şi ridicate 77 plante de cannabis aflate într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial  Călăraşi au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de inculpaţii Muşat Nicolae, Andreiaş Florin Cristian şi Porumbăceanu Gheorghe solicitând totodată Tribunalului Călăraşi arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Andreiaş Nicolae.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Călăraşi şi Giurgiu şi I.J.P.F. Giurgiu.

Advertisement

Arhive