Din România în Tibet, pe jos, prin Giurgiu!
Se numeşte Zoltán Pengő, este jurnalist din Cluj. În 1 septembrie a pornit pe jos, într-o călătorie ce-l va purta din Aiud până-n ținutul Ladakh, numit și Micul Tibet, din India. Duminică, 15 septembrie, în jurul orei 17:00, va ajunge în Giurgiu, iar a doua zi, pe la 9:00, va porni mai departe, spre Ruse.
În noiembrie 1819, un tânăr erudit ardelean, absolvent al vestitei universități din Göttingen, cunoscător al nu mai puțin de 18 limbi, Alexander Csoma de Kőrös (născut în satul Chiuruș, județul Covasna) a pornit de la Aiud într-o lungă călătorie spre Est. Parcurgând pe jos mii de kilometri, după aproape patru ani de peregrinări a ajuns în ținutul Ladakh al Tibetului. Studiile sale îndelungate efectuate în mănăstirea din Zangla, în condiții deosebit de vitrege, s-au concretizat într-un dicționar tibetano-sanscrito-englez și o serie de lucrări despre limba și cultura tibetană, făcându-le accesibile lumii occidentale. Alexander Csoma de Kőrös este considerat fondatorul tibetologiei.
În pofida reputației sale în lumea științifică internațională, Alexander Csoma de Kőrös este aproape necunoscut în România, deși s-a născut și s-a format pe aceste meleaguri. Scopul proiectului este de a-i aduce un omagiu la bicentenarul călătoriei sale și de a-l face cunoscut opiniei publice românești.
Proiectul constă în reconstituirea drumului lui Alexander Csoma de Kőrös, parcurgând pe jos distanța de aproximativ 7.000 km din Aiud până în Ladakh (în prezent parte a statului Jammu și Cașmir din Republica Federală India).
Efectiv, Zoltán Pengő urmează să traverseze România (Aiud-Alba Iulia-Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Pitești-București-Giurgiu), Bulgaria, Turcia (Istanbul-Ankara), Iran (Teheran), Afganistan, Pakistan și India.
Data pornirii: 1 septembrie 2019
Data sosirii: mai 2020
Traseul propus: https://drive.google.com/open?id=16_UWquqYG94-wLIcCRTs_v7g3-Dohkag&usp=sharing