Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Ia uite-i pe șefii Pompierilor din România și Bulgaria cum au urcat, cu scara, la 39 de metri (VIDEO)

Șefii pompierilor din România şi Bulgaria au fost prezenți  pe 19 martie la Giurgiu. Directorul Directoratului General de Pompieri şi Protecţie Civilă din Bulgaria, comisar şef Nicolay NIKOLOV şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din România, general de brigadă Ioan BAŞ, au semnat, cu acest prilej, Planul de intervenţie comună a procedurilor comune de notificare, monitorizare şi intervenţie.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează în calitate de Lider de Proiect, din luna iunie 2011, proiectul strategic „JOINT RISK MANAGEMENT DURING EMERGENCIES IN THE DANUBE AREA BORDER” finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.

Acest proiect beneficiază de finanţare în valoare totală de 11.508.671,55 Euro şi este  implementat de IGSU în cooperare cu alţi 6 parteneri din România şi Bulgaria.

Cei doi înalți oficiali, împreună cu reprezentanţii media, au trecut în revistă autospecialele şi echipamentele achiziţionate. Un moment special din cadrul întâlnirii a fost acela când șefii pompierilor din România și Bulgaria au urcat cu scara la 37 de metri înălțime.

A urmat vizita la sediul ISU Giurgiu, din strada Uzinei, nr. 48, unde a fost prezentată tehnica de intervenţie achiziţionată prin Programul de Cooperare Transfrontalier Regiunea Giurgiu – Ruse.

Întâlnirea s-a încheiat cu o vizită la Centrul de Conducere şi Coordonarea Intervenţiei Transfrontaliere în Situaţii de Urgenţă în Regiunea Giurgiu – Ruse din str. Dorobanţi.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive