Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Întru Mulţi Ani! Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a sărbătorit împlinirea vârstei de 50 de ani!

57382398_1037192613147437_3555320781703479296_nPreasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a aniverseat, ieri, 20 aprilie 2019, împlinirea vârstei de 50 de ani.

Cu acest prilej, Întâistătătătorul eparhiei noastre, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi de diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în noua Catedrala Episcopală din municipiul Giurgiu, cu hramurile Sf. Ierarh Vasile cel Mare și Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

57441766_1037193133147385_4467156589345767424_o

Credincioşii prezenţi s-au închinat la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul nostru a vorbit despre sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică, dar şi despre semnificaţia Sâmbetei lui Lazăr, cea care ne pregătește să vedem înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim pe care o sărbătorim mâine, a arătat Preasfinţia Sa, este considerată ca un preludiu al patimirilor Domnului, dar şi ca o poartă spre Înviere. Cu toate că Mântuitorul intră în Ierusalim călare pe cel mai smerit animal, totuşi mulţimile L-au primit ca pe un împărat; aceasta, pentru că Însuşi Duhul Sfânt i-a luminat să înţeleagă şi să mărturisească pe împăratul lui Israel.

De asemenea, Preasfinția Sa şi-a exprimat recunoştinţa faţă de strădaniile preoților și ale binecredincioșilor creștini ai Episcopiei Giurgiului, care îl fac să se simtă legat sufletește de această de Dumnezeu păzită eparhie.Totodată, Chiriarhul nostru a adus mulțumire Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru împlinirea celor 50 de ani de viață, precum și pentru anii de arhipăstorire în binecuvântatele plaiuri giurgiuvene și pentru toate binefacerile revărsate asupra Episcopiei Giurgiului.

În continuare, Părintele Cons. Ștefan Valentin, parohul catedralei, a vorbit despre bogata și rodnica activitate a Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie în Eparhia Girgiului, mulţumind, totodată, Mântuitorului Hristos pentru dăruirea, vrednicia, jertfelnicia, râvna şi dragostea cu care Chiriarhul nostru a înmulţit darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat cu atâta îmbelşugare asupra persoanei Preasfinţiei Sale.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie l-a felicitat pe părintele paroh Ștefan Valentin, consilier social al Episcopiei Giurgiului, pentru frumoasa activitate pastoral-misionară desfașurată la cea mai mare și înaltă biserica din județul nostru, oferindu-i icoane, o Sfânta Evangheliemai multe cărți de cult și publicatii apărute la editura eparhială, iar numeroșilor credincioși le-a dăruit iconițe cu scena Intrării Domnului în IerusalimPastorala la Învierea Domnului.

57456907_1037191869814178_7042590392172150784_o

57502873_1037191716480860_3496357516453871616_n

58380106_1037193059814059_1916930155738038272_o

58583721_1037192796480752_785092306284838912_n

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Arhive