Medalii pentru doi jandarmi giurgiuveni
Plutonierul adjutantCătălin Doncea și sergentul major Alexandru Dincă au obținut, la sfârșitul săptămânii, două medalii la competițiile sportive la care au participat: primul la tenis de masă, iar cel de-al doilea la hand to hand fighting.
În finala Campionatului de Tenis de masă, organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, plt. maj. Cătălin Doncea a ocupat locul I și a adus pentru a opta oară medalia de aur la Giurgiu. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 06-11 mai a.c. în municipiul Bistrița.
Jandarmul giurgiuvean a intrat în concurs la categoria de vârstă peste 45 de ani și a reușit să câștige toate meciurile disputate, fiind urmat în clasament de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița și Inspectoratului de Poliție Cluj. Convocat în lotul Jandarmeriei încă din anul 2005, acesta a obținut de-a lungul timpului următoarele rezultate:
- Locul I în anii 2019, 2018, 2017, 2016, 2015, 2013, 2012 și 2011;
- Locul al II-lea în anii 2006 şi 2005;
- Locul al III-lea în anii 2014, 2010 și 2009
La această competiție a participat, pentru prima dată, și sergentul major Gabriel Pătulan, care a ocupat locul VIII la categoria sa de vârstă.
În perioada 10-11 mai a.c., la Slănic Moldova, s-a desfășurat Campionatul național de hand to hand fighting, din partea Jandarmeriei Giurgiu fiind prezent sergentul major Alexandru Dincă. Acesta s-a clasat pe poziția a II-a în finala light contact și a devenit vicecampion național.