Erau o prezenţă cotidiană în Giurgiul interbelic. Îi puteai zări pe mai toate străzile importante, la Turn, dar mai cu seamă pe strada Gării şi în zona Gară şi Autogară, cu acea lădiţă în care înghesuiau creme de pantofi, ceară, perii şi tot felul de cârpe pentru a da un „luciu” în care să-ţi „faci mustaţa”. Unii aveau în dotare chiar şi un scaun pentru clienţi.

În prezent, lustragii au dispărut din peisaj. Meseria de lustragiu a rămas însă una cât se poate de actuală şi legală, fiind trecută în Clasamentul Ocupaţiilor, la grupa muncitorilor necalificaţi.

În Giurgiu, mai există un singur lustragiu, l-aţi văzut doar la unele evenimente pentru a da o „pată de culoare”, o patină a vremurilor de altădată. Este vorba despre Sache Baboi, însă nici el nu mai lucrează lustragerie efectiv ci ocazional, ocupându-se doar de „văcsuire”, cum se numea altădată, adică de vopsirea hainelor, pantofilor şi adidaşilor din piele. Îl puteţi găsi zilnic pe strada Gării, acolo unde îşi are „prăvălia”, dar are şi o activitate secundară aceea de comercializare a telefoanelor second-hand.

A lucrat la Fabrica de acetilenă a Şantierului Naval

În Giurgiu, lustragii au mai putut fi zăriţi, sporadic, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu. Tatăl lui Sache, ‘nea Tudorică Baboi, renumit lustragiu giurgiuvean cu prăvălie de „lustragerie” pe strada Gării, s-a prăpădit în urmă cu doi ani.

Doar unul dintre băieţi, i-a dus mai departe tradiţia. Aşadar, singurul reprezentant al acestui „meşteşug”, la Giurgiu, a rămas Sache. Are 50 de ani şi a lucrat la Şantierul Naval, ca instalator, la Fabrica de acetilenă, până în 1998 (când s-a închis acest colos industrial giurgiuvean). Lucra în ture, supraveghea nişte instalaţii, şi, uneori, nopţile, lucra la vopsitul hainelor. De atunci şi până în prezent, Sache se ocupă doar cu vopsitul hainelor şi pantofilor din piele.

Cum se vospeşte o haină din piele

În garderoba de iarnă a unora dintre persoanele în vârstă, hainele de piele sunt foarte agreate. Vopsitul unei haine de piele nu este chiar aşa uşor precum pare. „Pentru ca o haină de piele să îşi recapete culoarea de la început este nevoie de trei operaţiuni. În primul rând se aplică pe suprafaţă o vopsea de acoperiere, apoi se face vospirea propriu-zisă, urmată de vitaminizarea vopselii. Toate aceste operaţiuni durează în jur de o oră, la o haină de piele, şi ţin aproximativ un an,” ne spune Sache.

El foloseşte o vopsea originală, achiziţionată de la un producător din Bucureşti, exact ca aceea din tăbăcarii, cu care  revopseşte orice suprafaţă din piele păstrând sau schimbând culoarea originală.

Tarif… neschimbat de patru ani

Tariful este pe măsura crizei şi în ultimii patru ani a rămas neschimbat, astfel: vopsitul unei geci/haine scurte costă 35 de lei, al unei geci/haine „trei sferturi” 40 de lei şi al unei haine lungi 50 de lei. La încălţăminte, vopsitul unei perechi de pantofi cu aceeaşi culoare costă 5 lei, al unei perechi de adidaşi 15 lei, iar al cizmelor lungi 10 lei. Pentru schimbarea culorii, tariful este de 10 lei la pantofi şi 15 lei pentru cizmele lungi. Vopsirea sau schimbarea culorii unei genţi din piele costă 20 de lei.