Get Adobe Flash player
ziare.antena3.ro

Arhive



Senatorul PSD de Giurgiu, Nicolae Bădălău, urmărit penal

Badalau Nicolae by Giurgiuveanul-2Procurorii DNA au dispus, astăzi, 28 octombrie 2013, începerea urmării penale faţă de seantorul PSD de Giurgiu, Niculae  Bădălău. Potrivit procurorilor, acesta este acuzat de trafic de influenţă, raportat la faptul că ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA).

Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora societatea comercială prezentă în circuitul evazionist, în favoarea căreia a intervenit Niculae Bădălău, a primit de la APIA suma de 2.778.000 lei care a fost folosită de societatea implicată în circuitul evazionist şi nu în scopul pentru care banii fuseseră alocaţi.

De asemenea, în cursul acestui an, la solicitarea învinuitului Bădălău Niculae, societatea comercială implicată în circuitul evazionist i-a pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul său.

În aceeaşi perioadă, Niculae Bădălău a făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei angajate de la cabinetul său senatorial la una din societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist. Astfel, deşi aceasta nu a desfășurat nicio activitate în cadrul societăţii comerciale implicate în circuitul evazionist, a figurat mai mult timp ca angajată şi a încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată.

Se declară nevinovat

Senatorul Niculae Badalau s-a prezentat luni la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile în dosarul de evaziune fiscală, el declarând că este nevinovat, că are conştiinţa împăcată şi că îşi va da  demisia dacă se va cere ridicarea imunităţii sale. Acesta a declarat luni, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit pentru a vedea despre ce este vorba în legătura cu acuzaţiile ce i s-ar aduce în dosarul de evaziune fiscală.

Senatorul a spus că are foarte multe cunoştinţe şi prieteni în rândul oamenilor de afaceri străini şi români, fiind în politică de 23 de ani.

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

4 Responses to Senatorul PSD de Giurgiu, Nicolae Bădălău, urmărit penal

Arhive