Veşti bune… de la Colibaşi! Noi subvenții pentru Programul Primul solar. Ajutorul de minimis pentru tomate va fi dublat!
Liviu Dragnea, liderul PSD, a fost din nou, alături de ministrul agriculturii, Petre Daea, la Colibaşi, în calitate de invitat al emisiunii „Viaţa Satului”, care a fost realizată la sediul cooperativei „BioProd”. El s-a reîntâlnit cu primarul acestei localităţi, Constantin Stoica.
Mai mult, Dragnea a venit cu o veste bună pentru legumicultori.
Astfel, fiecare familie care dorește să își facă un solar de legume va beneficia de finanțarea necesară pentru investiția în spațiul protejat prin Programul ”Primul Solar”.
La pachet cu programul ”Primul Solar”, Guvernul va subvenționa integral achiziția sistemului de încălzire pentru spațiul protejat și, în plus, se vor introduce noi subvenții pentru legume, iar ajutorul de minimis pentru tomate va fi dublat de la 3.000 de euro pe an, pe fermă, la 6.000 de euro, în aceleași condiții.
”Trebuie să acoperim lunile de iarnă, lunile reci cu produse românești. Pentru asta, de la bugetul de stat vor fi plătit centralele termice pentru încălzirea în solarii sau în sere. Pentru cei care vor ieși cu roșii de la 1 decembrie până la 1 mai, subvenția va crește de la 3.000 de euro la 6.000 de euro. De anul viitor. Pentru anul ăsta decizia a fost luată din cauza vremii – se extinde perioada până la 15 iunie. (…) Pentru roșiile care vor ieși de la 1 mai până la 1 decembrie, rămâne programul actual, dar nu cu 3.000 de euro, ci cu 6.000 de euro. Bătălia cu această rețea de importuri nu este ușoară, noi trebuie să îi creăm legumicultorului român din prezent și viitor toată infrastructura pentru a concura. Cred că cu acest program, în doi ani de zile, vom echilibra raportul dintre roșiile, legumele românești, și importuri, urmând ca după doi ani de zile, încet-încet, legumele străine să intre mai puțin în România și numai cele care sunt foarte gustoase”, a declarat Liviu Dragnea despre acest program, în emisiunea „Viața Satului”.