🚨Incendiu violent într-o gospodărie! Flăcările s-au extins la două case
Un incendiu violent a izbucnit astăzi, în jurul prânzului, într-o gospodărie din localitatea Naipu, flăcările extinzându-se rapid de la un șopron către acoperișurile a două locuințe aflate în aceeași curte, informează ISU Giurgiu.
Potrivit pompierilor, în șopron era utilizat un arzător alimentat cu butelie (pirostrie), iar focul s-a extins rapid, afectând construcțiile din apropiere.
La locul intervenției au fost mobilizați pompierii din cadrul Secției Mihăilești și Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SAJ.
🔥APROAPE 100 DE METRI PĂTRAȚI, AFECTAȚI DE INCENDIU
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Flăcările au distrus acoperișul unei case, bucătăria și un șopron. De asemenea, la cea de-a doua locuință au ars aproximativ 30 de metri pătrați din acoperiș, precum și izolația exterioară a unui perete.
Proprietarul gospodăriei, un bărbat de aproximativ 75 de ani, a suferit arsuri la nivelul antebrațului. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la un spital din Capitală pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului și au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui nou focar.
⚠️ATENȚIE LA ARZĂTOARELE ALIMENTATE CU BUTELIE!
ISU Giurgiu atrage atenția asupra pericolelor utilizării necorespunzătoare a arzătoarelor alimentate cu butelie.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă ca acestea să fie folosite cu mare atenție și numai în spații corespunzătoare, departe de materiale combustibile.
De asemenea, butelia, furtunul și regulatorul trebuie verificate înainte de fiecare utilizare, iar focul nu trebuie lăsat niciodată nesupravegheat.
Un moment de neatenție poate transforma o gospodărie într-un loc cuprins de flăcări.















