14 septembrie – Ziua Mondială de Prim Ajutor
Crucea Roșie Română marchează astăzi, sâmbătă, 14 septembrie 2013, Ziua Mondială de Prim Ajutor, având ca temă “Primul Ajutor și Siguranța Rutieră”. Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin vulnerabili, însă toţi avem capacitatea de a învăţa şi a acorda primul ajutor pentru a salva o viaţă. Statisticile arată că, în prezent, la nivel mondial se produce o fatalitate pe șosele la fiecare 30 de secunde. În Europa, studiile arată că mai mult de 50% din totalul deceselor rezultate din accidente rutiere au loc în primele minute de la accident, chiar înainte de sosirea serviciilor de urgență.
Milioane de persoane sunt rănite sau ucise anual de leziuni pentru că nu s-a acordat primul ajutor la timp sau s-a intervenit inadecvat. Luarea unor măsuri adecvate imediate și aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor, pot reduce considerabil numărul de decese.
Cu cât ştiu mai mulţi oameni să acorde primul ajutor, cu atât pot fi salvate mai multe vieţi!
Mișcarea de Cruce Roșie reprezintă unul dintre liderii mondiali în educarea și furnizarea primului ajutor. De peste 137 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntari ai Crucii Roșii Române.