Teatrul „Constantin Nottara” a găzduit, la finele săptămânii trecute, ediţia a doua a Galei Femeilor Liberale,care a adus în sală peste 340 de reprezentante din toata ţara. Gala Organizaţiei Femeilor Liberale este un eveniment în care sunt evidenţiate filialele merituoase şi sunt premiate organizatiile care au promovat femei in calitate de alese locale si parlamentare.
De asemenea, Gala Femeilor Liberale este un eveniment ce marchează încheierea unui an de muncă şi de proiecte derulate de către femeile liberale. Sunt premiate rezultatele obţinute în urma străduinţei şi eforturilor de peste an a doamnelor liberale. Anul 2012 a fost un an cu mare încărcătură politică, şi femeile liberale au fost angajate în trei campanii electorale importante.
La eveniment au participat, alături de doamnele care au reprezentant organizaţiile OFL din întreaga ţară, şi mulţi lideri ai PNL: Crin Antonescu, preşedinte PNL, Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL, Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu, Adina Vălean, Viorica şi Mircea Ionescu Quintus. Continue reading →