Pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 0,45, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins Continue reading
Oraşul nostru va găzdui, pe 12 octombrie, al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului. Această gală care va fi transmisă în direct în 80 de ţări de pe cinci continente, şi la care sunt anunţaţi şi cinci luptători români. Nova Force este unul dintre sponsorii competiţiei. De asemenea, amatorii acestui sport au posibilitatea să achiziţioneze bilete pentru gală de la sediul Nova Force, din strada Tineretului (în apropiere de Billa).
Campionul mondial Continue reading
Sâmbătă, 5 octombrie, în sala Polivalentă din Giurgiu, s-a consemnat prima victorie din sezonul 2013-2014, în etapa a-III-a, pentru echipa antrenată de Virgil Georgescu, CSM Dunărea Giurgiu.
Giurgiuvencele Continue reading
Ultimul cutremur, de 5,5 grade pe scara Richter, produs sâmbătă spre duminică noapte, în zona Vrancei, ne duce cu gândul la un scenariu apocaliptic. Un tablou în care groaza ar pune stăpânire pe fiecare şi atunci ne-am întrebat: e pregătit Giurgiul pentru un seism de peste 7 grade? Noi venim cu câteva informaţii utile, cu atât mai mult cu cât Continue reading
Pe harta îndatorării locale, pe judeţe şi reşedinţele acestora, Giurgiu figurează cu o bulină portocalie. Din nefericire, Giurgiu este unul dintre municipiile foarte aproape de limita de îndatorare, şi deci are o capacitate limitată de a atrage credite.
Printre administraţiile care nu Continue reading
Astăzi, 7 octombrie 2013, au sosit la Giurgiu lucrurile personale ale Florentinei Ciobanu, giurgiuveanca de 33 de ani care s-a sinucis în oraşul italian Rimini. Avocatul Raffaele Pacifico, apărător împuternicit de familia Ciobanu, care Continue reading
Nicolae Barbu, edilul şef al municipiului Giurgiu, îşi duce aleasa inimii la Altar, pe Cătălina! Cei doi vor merge la Altar pentru Continue reading
Cunoscutul notar public Victor Ciobanu i-a botezat sâmbătă, 5 octombrie 2013, cel de-al doilea copil al fostului prefect de Giurgiu, Continue reading