Evenimentele de la Cernobîl de la care se împlinesc nu mai puţin de 30 de ani nu au venit din senin, au fost o serie de evenimente „rău prevestitoare”. Cauzele acestui dezastru „anunţat” au fost generate în primul rând de modul de organizare şi funcţionare al sistemului comunist: secretomanie, incompetenţă şi proastă organizare. Plecând de la informaţiile existente în „spaţiul virtual”, considerăm necesar prezentarea pe scurt a derulării „evenimentului”.

 Pe  25 aprilie, înainte de a opri unitatea de la Cernobîl pentru un control de rutină, echipajul reactorului de la Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea scopul de a determina cât timp turbinele ar continua alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test mai fusese efectuat în anul 1984, însă turbinele nu au asigurat puterea necesară. Ulterior, au fost făcute îmbunătăţiri, fapt ce a determinat efectuarea unor noi teste.

Pentru efectuarea testului, era necesară reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa, pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise. Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea reluării procedurilor de reducere a capacităţii reactorului. În loc să se menţină nivelul la 50%, omiterea resetării unui aparat a determinat scăderea vertiginioasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983, însă aceste date, din cauza atmosferei de „secretomanie” a timpului, nu au fost transmise şi personalului operaţional de la Cernobîl.

Ulterior, pentru a ridica nivelul de producţie a energiei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije de control care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, procedură care a determinat o creştere dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus.

Explozia s-a produs în jurul orei 01:30 distrugând capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt.

În primele zece ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru a stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale radioactive în atmosferă. În cadrul acestei disperate acţiuni, circa 200-300 de tone de apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului. Încercarea nu a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2.

Următoarea încercare de stingere a flăcărilor a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27 aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere militare. Nici aceasta operaţiune nu a fost eficace, din contră, a agravat situaţia întrucât caldura s-a înteţit, temperatura din reactor şi cantitatea de radiaţii crescând în mod dramatic. Ulterior, miezul a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai  s-a reuşit ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute sub control.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decât atât, abia  pe 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod în scopul prevenirii absorbirii iodului radioactiv – practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja eliberată în primele zece zile.

Toate persoanele implicate în acest accident (cei 600 de pompieri, precum şi echipa de operare care a fost implicata în lupta cu focul) au fost puternic iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0,7 şi 13 Sv, suferind de aşa-numitul Sindrom Acut de Radiaţii (ARS). Prin urmare, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13.000 de ori mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale nucleare).

31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800.000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989 sănătatea lor fiind sever afectată. Potrivit unor estimări ulterioare cca. 300.000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0,5 Sv.

În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această regiune de aproximativ 140.000 kmp locuiau 7 milioane de persoane dintre care 3 milioane erau copii.

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un „sarcofag” de beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, ca şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

Accidentul de la Cernobîl a fost luat în discuţie de conducerea comunistă de la Bucureşti abia la 1 mai 1986. Atunci, Nicolae Ceauşescu a convocat Şedinţa Comitetului Executiv al PCR pentru a fi informat despre cum a fost afectată România de radiaţiile provenite de la Cernobîl.

Ceauşescu era nesigur. Cerea cât mai multe informaţii şi explicaţii, însă specialiştii români nu primiseră răspunsuri de la „colegii sovietici”. Prim – vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Ion Ursu, informa la  1 mai 1986 pe Nicolae Ceauşescu: „Tovarăşe preşedinte, pe baza aprobării dumneavoastră, am cerut ieri (30 aprilie 1986), prin ambasadorul sovietic, să dispunem de unii specialişti, dar nu ni s-a răspuns până acum. Am discutat cu polonezii şi cu ţările riverane, dar dacă se poate discuta cu sovieticii este mult mai bine”.

Nicolae Ceauşescu a înţeles că situaţia nu este sub control din punctul de vedere al URSS şi a hotărât ca, într-un final, populaţia să fie informată, dar cu grijă.  În stenograma şedinţei CPEx de la 1 mai 1986 Ceauşescu menţiona: „Cred că trebuie să facem imediat o informare către opinia publică. Sigur, fără să dăm date, dar ceva mai larg decât am dat. Să spunem: «Având în vedere situaţia creată de accidentul produs, au apărut unele creşteri ale radioactivităţii în unele zone ale ţării noastre, îndeosebi în nord-est, având în vedere direcţia vântului. Au fost stabilite măsurile necesare”.

Oficial pe data de 8 mai 1986 cu prilejul aniversării împlinirii a 65 de ani de la crearea P.C.R., Nicolae Ceauşescu a vorbit la capitolul de „politică externă” pe scurt despre „evenimentul” de la Cernobîl, material care a apărut în ziarul SCÎNTEIA organul Comitetului Central al P.C.R., a doua zi, ziar existent în biblioteca documentară de la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale,  din care spicuim următoarele:

„Acum se pune problema nu dacă va avea loc sau nu un război, ci aceea că un nou război mondial pune în pericol însăşi existenţa vieţii pe planeta noastră. Uriaşele mijloace de distrugere în masă, armele nucleare existente – care au capacitatea să distrugă de mai multe ori întreaga omenire – pot duce, dacă vor fi folosite, la dispariţia întregii omeniri, a înseşi condiţiilor vieţii pe pămînt.

Avaria gravă produsă la centrala energetică nucleară de la Cernobîl din regiunea Kiev pune în evidenţă marele pericol pe care îl reprezintă pierderea de sub control a energiei nucleare, sub orice formă.

Realitatea arată că asemenea accidente grave s-au mai produs şi în alte ţări şi nu pot fi excluse cu desăvîrşire în viitor.

Avînd în vedere necesitatea folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice vor trebui, pe baza experienţei de pînă acum, stabilite măsuri de creştere a siguranţei în exploatare a centralelor energetice nucleare.

Acest grav accident a demonstrat, dacă mai era necesar, că în orice ţară din Europa s-ar produce un asemenea accident, radiaţiile sub diferite forme şi intensitate se răspîndesc în toate statele continentului nostru şi chiar pe alte continente. Efectele radiaţiilor nucleare nu au graniţă, de aceea măsurile de securitate nu reprezintă numai o problemă internă, ci privesc şi celelalte state.

În diferite declaraţii care se fac se încearcă liniştirea opiniei publice privind urmările contaminării cu radioactivitate. Nu trebuie nici să se exagereze, dar nici să se diminueze pericolul radiaţiilor nucleare. Deşi există o tristă experienţă după Hiroşima şi s-au făcut multe experienţe nucleare după aceea, se poate afirma că nimeni nu a tras toate concluziile şi nu cunoaşte încă pe deplin consecinţele contaminării nucleare pe termen lung, de aceea trebuie să se privească cu toată seriozitatea pericolul nuclear.

 Cu atît mai mult este necesar sa fim foarte îngrijoraţi de amplasarea de noi arme nucleare în Europa.

Pe baza experienţei tragice de la Cernobîl, acum, oricine poate înţelege ce mare pericol reprezintă armele nucleare. Oricînd chiar în condiţiile de pace, se poate produce, accidental, o explozie nucleară.

Armele nucleare nu reprezintă o garanţie în plus pentru statul care le acceptă pe teritoriul său – aşa cum susţin unii – ci, dimpotrivă duc la o creştere a insecurităţii, la pericolul unor explozii nucleare, al distrugerii naţiunii respective, a altor ţări şi popoare.

De aceea, amplasarea armelor nucleare pe teritoriul unor state din Europa priveşte toate statele continentului care sunt expuse şi ele pericolului unui accident nuclear sau ca rezultat al folosirii armei nucleare.

Avînd în vedere marele pericol pentru toate popoarele continentului nostru, trebuie să acţionăm, pînă nu este prea tîrziu, pentru îndepărtarea din Europa şi din întreaga lume a armelor nucleare.

Este necesar să facem totul pentru împiedicarea militarizării Cosmosului. Nu poate exista o apărare antinucleară nici pe Pămînt, nici în Cosmos. Chiar dacă prin abstract s-ar ajunge la mijloace tehnice-militare pentru distrugerea rachetelor nuclerare în atmosferă, urmările radiaţiilor nucleare nu ar fi cu nimic mai mici, se poate ajunge chiar la efecte distructive mai mari.

Singura cale pentru salvarea omenirii de catastrofa nucleară, de la pierire, este distrugerea totală a armelor nucleare: Avem obligaţia faţă de viaţa popoarelor noastre, a întregii omeniri, să spunem adevărul !

O mare răspundere au oamenii de ştiinţă care înţeleg cel mai bine forţa distructivă a atomului, a armelor nucleare.

Forţa distructivă a armelor nucleare, a energiei nucleare în general, cînd scapă de sub control, nu este determinată de ideologia capitalistă sau comunistă; ea este determinată de legi proprii fizico-chimice. De aceea, indiferent de concepţiile politice, ideologice sau religioase, trebuie să acţionăm în deplină unitate pentru apărarea omenirii de la distrugerea nucleară, pentru asigurarea păcii pe planeta noastră.

Mai mult ca oricînd problema fundamentală a epocii în care trăim este de a face totul pentru a asigura existenţa omenirii, pentru a salva viaţa pe Pămînt! Evoluţia vieţii mondiale demonstrează că în lume există forţe şi posibilitatea de a schimba cursul evenimentelor, de a opri drumul de la catastrofa nucleară, spre distrugerea lumii şi de a trece în mod real la destindere, la colaborare, la dezarmare şi, în primul rînd, la dezarmarea nucleară, la realizarea unei lumi fără arme şi fără războaie”.

Ulterior,  sub impactul dezastrului de la Cernobîl, autorităţile au luat măsuri pentru reducerea efectelor acestuia, cum ar fi: întreruperea competiţiile sportive şi, voalat, li s-a solicitat cetăţenilor să nu mai scoată copiii în parc; s-a restrâns spaţiul şi timpul alocat manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Mai; au fost date dispoziţii pentru a se evita, pe cât posibil, strângerea în număr mare într-un singur loc a cetăţenilor; în întreprinderi au fost distribuite măşti de gaze, pastile de iod, s-au făcut măsurători pe linia identificări gradului de poluare; în şcoli s-a redus numărul orelor de curs, s-a comunicat elevilor şi părinţilor să evite ieşirea din casă, s-a interzis participarea elevilor, până la sfârşitul anului şcolar, la competiţii sportive şi manifestări artistice etc.

Într-un raport întocmit în anul 2000 de Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, se arăta că cele mai mari depuneri radioactive au fost în zonele montane. Cum în România nu s-au făcut studii, efectele catastrofei de la Cernobîl rămân în continuare la stadiul de presupuneri.

Un studiu realizat de Institutul de Sănătate Publică între 1986-1994, în care au fost analizate efectele accidentului, a arătat că apar mai des afecţiuni precum reumatism, artrită, artroză, osteoporoză şi carii dentare. Se ştie însă că, în anul exploziei de la Cernobîl, oraşul cu cel mai ridicat indice de radioactivitate a fost Iaşiul.

Cancerul de tiroidă, leucemia, malformaţiile şi alte boli pe care românii le-au pus pe seama exploziei de la Cernobîl sunt, după părerea unor specialişti, pure speculaţii. În schimb, cu toţii sunt de acord că nu s-a făcut nici un fel de studiu aprofundat care să infirme faptul că unii oameni s-au îmbolnăvit din cauza radiaţiilor.

Astăzi, la 30 de ani de la tragicul eveniment, nu trebuie să uităm învăţămintele efectelor lui, mai ales în contextul în care tragedia a fost pe cale de a se repeta în anul 2011 la Fukushima.

Energia nucleară este folositoare omului dar trebuie să ne asumăm cu responsabilitate  consecinţele utilizării ei.

Mihai VRÎNCEANU

Consilier în cadrul Biroului Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale