Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile

Arhive

5.191 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie contrafăcute, descoperite pe DN5 de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat, în perioada 03 – 09 noiembrie 2025, mai multe acțiuni punctuale pe Drumul Național 5, una dintre principalele rute tranzitate de transportatori pe direcția Turcia – Bulgaria – România.

În urma controalelor efectuate asupra autocarelor și autoturismelor care intrau în țară, oamenii legii au descoperit, în total, 5.191 de articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie, toate purtând denumiri și însemne ale unor mărci consacrate. Existând suspiciunea că sunt contrafăcute, polițiștii au procedat la verificări suplimentare.

Bunurile au fost identificate în bagajele unor cetățeni români, turci, bulgari și moldoveni, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani. Niciunul dintre aceștia nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența legală a produselor.

Valoarea totală a mărfurilor – dacă ar fi fost comercializate ca produse autentice – a fost estimată la 1.137.900 de lei. Toate articolele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și depozitate în Camera de Corpuri Delicte a instituției.

Poliția de Frontieră Giurgiu atrage atenția asupra faptului că importul, transportul și comercializarea produselor contrafăcute reprezintă infracțiuni și vor fi sancționate conform legislației în vigoare. Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua, pentru combaterea traficului de mărfuri ilegale și protejarea pieței interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Arhive