Giurgiuvean condamnat la cinci ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, capturat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției nr.6 Poliție Rurală Mihăilești au desfășurat, la data de 15 februarie a.c., o acțiune pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, în comuna Grădinari, județul Giurgiu.
Cu ocazia activităților desfășurate a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Zorile, județul Giurgiu, pe numele căruia Judecătoria Bolintin Vale a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, având de executat o pedeapsă de cinci ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Persoana condamnată a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde s-a procedat la întocmirea documentației specifice, ulterior fiind depusă în Penitenciarul Giurgiu.













