Ministerul Apărării Naționale face înscrieri în domeniul Forțelor pentru Operații Speciale
Reprezentanți ai Forțelor pentru Operații Speciale aparținând Ministerului Apărării Naționale vor fi prezenți, în perioada 11-15 martie 2024, în mai multe licee din județele Teleorman și Giurgiu, pentru a prezenta tinerilor oferta educațională a Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale ,,Burebista”.
Activitățile se desfășoară în colaborare cu reprezentanții Centrelor Militare Județene Teleorman și Giurgiu, în mai multe instituții de învățământ liceal din localitățile Alexandria, Roșiorii de Vede, Videle, Zimnicea și Turnu Măgurele.
Cei interesați de o carieră militară pot afla care sunt avantajele și oportunitățile, dar și provocările profesiei militare în domeniul Forțelor pentru Operații Speciale, discutând cu reprezentanții școlii, direct la sediile Centrelor Militare Județene Teleorman și Giurgiu.
***
Anual, Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale situată în Vlădeni, județul Brașov, face înscrieri pentru Cursurile de formare Subofițeri în activitate, specialitățile parașutiști și parașutiști comando cât și pentru Programele de formare Soldați Gradați Profesioniști, specialitatea parașutiști comando.
Condițiile pentru înscriere sunt:
– Pentru Subofițeri: vârsta cuprinsă între 18 – 44 de ani, minim liceu absolvit cu diplomă de bacalaureat, permis categoria B, condiție fizică bună, stare de sănătate excelentă.
Probe sportive: alergare de rezistență 3000 metri (în barem de timp 15 minute 40 secunde), flotări (minim 30 de repetări), abdomene (minim 30 de repetări), tracțiuni (minim 5 repetări), traseu aplicativ militar (în barem de timp 1 minut 50 secunde), probă de înot liber 25 metri, evaluare psihologică, vizită medicală.
Probe de examen: examen scris și probe de evaluare a rezistenței fizice https://safos.mapn.ro/pages/curs-de-formare-subofiteri-in-activitate-parasutisti-comando-40-locuri
Pregătirea specifică durează aproximativ 8 luni de zile.
– Pentru Soldați Gradați Profesioniști: vârsta cuprinsă între 18 – 44 de ani, minim învățământul obligatoriu (10 clase) absolvit, condiție fizică bună, stare de sănătate excelentă.
Probe sportive: alergare 3000 metri (în barem de timp 15 minute 40 secunde), flotări (minim 30 de repetări), abdomene (minim 30 de repetări), tracțiuni (minim 5 repetări), traseu aplicativ militar (în barem de timp 1 minut 50 secunde), probă de înot liber 25 metri, evaluare psihologică, vizită medicală. Pregătirea specifică durează aproximativ 4 luni de zile.
Înscrierile se fac la sediul instituției, respectiv la Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale ,,Burebista” iar informații suplimentare pot fi furnizate la numerele de telefon (0368) 734 223 și (0790) 229 919.
https://safos.mapn.ro/pages/acasa
***
Militarii Forțelor pentru Operații Speciale reprezintă elita Armatei României datorită pregătirii specializate și a capacității de a face față provocărilor complexe.
În scopul îndeplinirii misiunilor specifice, militarii Forțelor pentru Operații Speciale se antrenează ani de zile. Aceștia sunt experți în multe domenii, astfel încât să poată acționa în toate mediile: terestru, maritim și aerian. Pregătirea lor este multidisciplinară, fiind specializați prin parcurgerea unor cursuri de parașutism, scafandrerie, alpinism, comunicații, pregătire medicală și de cunoaștere a mai multor limbi străine.
Forțele pentru Operații Speciale reprezintă “componenta specializată, de reacție rapidă, de nivel strategic, cu structuri terestre, navale și aeriene dedicate, instruită și dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acțiuni directe, de asistență militară și neconvenționale, precum și misiuni complementare acestora, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condițiile legii, independent sau împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și alianțelor din care România este parte”.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
ȘCOALA DE INSTRUIRE A FORȚELOR PENTRU OPERAȚII SPECIALE
Telefon: (0753) 796 681















