Autoturism căutat de autoritățile din Belgia, descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, un autoturism în valoare de aproximativ 75.000 de lei, aflat în atenția autorităților din Belgia.
La data de 5 aprilie 2024, în jurul orei 3:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean grec, în vârstă de 54 ani, la volanul unui autoturism, marca Ford Ranger, înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor suplimentare derulate, s-a constatat faptul că autoturismul figura în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Belgia.
Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 75.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.













