Noi amănunte în cazul fetei de 13 ani care a fost ieri înjunghiată
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe a fost retinut, pentru 24 de ore.
Astăzi, 12 aprilie a.c., acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale, informează IPJ Giurgiu.
Reprezentantul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, a prezentat presei următoarele informaţii: pacienta de 13 ani, victima unei agresiui fizice, din relatările ei, prezintă multiple plagi tăiate (peste 20): scalp, cervical posterior şi bilateral, (penetrantă probabil în faringe cea din dreapta), faciale, torace posterior, membre superioare bilateral şi genunchi stâng.
„S-a practicat sutura hemostatică în sala de operatii pentru o parte dintre ele, ulterior fiind transferata catre S.C.U.C. Grigore Alexandrescu. Fata era conştientă, cooperantă, stabilă hemodinamic şi respirator”, mai precizează reprezentantul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
UPDATE
Instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.













