Explozia din atelierul Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, din oraşul Bolinitin Vale, informaţii de la ISU şi IPJ Giurgiu
Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din orașul Bolintin Vale. Aceasta s-a produs ieri după-amiază, în timpul orei, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice și patru elevi. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
Doi dintre elevi și cadrele didactice au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Ulterior au fost transportați la spital un băiat, în vârstă de 16 ani, cu arsuri la nivelul brațului drept, la membrele inferioare și la față și unul de 17 ani, cu arsuri la brațul stâng.
Atelierul în care s-a produs explozia se află într-o clădire separată de corpul liceului și nu a fost necesară evacuarea celorlalți elevi.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și două ambulanțe SAJ.
Cel mai probabil explozia s-a produs în urma unor operațiuni de sudură la macheta unui glob pământesc confecționat din fibră de sticlă, vopsită, în urma unor acumulări de gaze în interiorul acestuia, concluzionează ISU Giurgiu.
Ce spune IPJ Giurgiu
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, la data de 7 iunie a.c., ora 15.47, de către o femeie, cu privire la faptul că tavanul unei clase s-ar fi prăbușit, în Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, la data de 7 iunie a.c., în intervalul 15.00-16.00, în timpul desfășurării unor activități în atelierul de practică, constând în sudarea unui glob pământesc, acesta a explodat, din cauza unor acumulări de gaze în interior.
În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea a doi minori, de 16, respectiv 17 ani, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul I.S.U. „Vlașca”, aceştia constatând faptul că explozia nu a fost urmată de incendiu.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.













