Cei care au lucrat în grupa I pot ieşi mai devreme la pensie
De anul acesta, beneficiază de reducerea semnificativă a vârstei de pensionare toţi cei care depun dosare de pensionare şi au lucrat mai mult de şase ani cu grupa I de muncă. De regulă, vârsta de pensionare se reduce cu jumătate din perioada lucrată cu această grupă de muncă.
Atenţie! Beneficiază de această prevedere legală doar cei care se pensionează de acum înainte. Nu se încadrează în noile prevederi persoanele deja pensionate.
Pe finalul anului 2013 a apărut Legea nr. 380/201, publicată în Monitorul Oficial nr. 842/30.12.2013 şi care modifică și completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
De la 2 ianuarie 2014 au intrat în vigoare modificările Legii nr. 263, potrivit cărora persoanele care au lucrat în condiţii grele, respectiv cu grupa I de muncă, se pot pensiona mai devreme decât restul persoanelor, pentru că li se scade din vârsta de pensionare o perioadă proporţională cu numărul anilor lucraţi în condiţiile grupei I de muncă. Beneficiarii acestor prevederi sunt aceia care doresc să se pensioneze de acum înainte, iar singurul avantaj al acestora este că le scade vârsta la care se pot pensiona şi nu există alte avantaje legate de cuantumul pensiei. De prevederile acestei legi beneficiază persoanele care, anterior datei de 1 aprilie 2001, au desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate, conform legislației în vigoare la acea vreme, în fosta grupă I de muncă şi care nu se regăsesc în condiţii speciale (în anexele la Legea nr. 263/2010 – n.r.). În ce constă noutatea adusă de această lege? Dacă până la intrarea în vigoare a acestei legi, persoanele mai sus menționate beneficiau de o reducere a vârstei standard de pensionare egală cu cea a persoanelor care au lucrat în locuri de muncă din fosta grupă a II-a, începând cu 1 ianuarie 2014 acestea pot beneficia de o reducere mai mare a vârstei standard.
Până acum, cei care lucraseră cu grupa I de muncă, dar nu figurau societăţile la care munciseră pe lista din Anexa 3 din Legea pensiilor, beneficiau de drepturi în plus la pensie, pentru că grupa I li se transforma în grupa a II-a de muncă.
Cei care doresc să iasă la pensie şi să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare trebuie să fi lucrat minimum şase ani cu grupa I de muncă, pentru a beneficia de reducerea cu trei ani a vârstei de pensionare. Şi tot aşa: cine a lucrat zece ani cu grupa I are dreptul la o reducere de cinci ani a vârstei de pensionare. Maximul vârstei cu care se reduce vârsta de pensionare este de 13 ani, în cazul celor care au lucrat 26 de ani şi peste, având grupa I de muncă.
Legea nu este retroactivă
Modificările Legii pensiilor privind reducerea perioadei de pensionare pentru cei care au lucrat în condiţii dificile se aplică doar acelor persoane care doresc să se pensioneze de acum înainte, nu şi celor ieşiţi deja la pensie. Pentru calculul punctajului de pensie, aceşti ani lucraţi de oamenii care s-au pensionat deja au fost luaţi în considerare, dar la stabilirea vârstei de pensionare respectivii ani se socoteau în grupa a II-a de muncă (deci persoanele respective beneficiau de o reducere mai mică a vârstei la care se puteau pensiona decât în cazul celor cu grupa I de muncă).
Ce documente vă trebuie pentru a beneficia de grupa I la pensionare
Potrivit directoarei Casei Judeţene de Pensii Dolj, Daniela Licu, persoanele care doresc să se pensioneze şi să beneficieze de prevederile Legii nr. 263 completate cu aspectele legate de grupa I de muncă trebuie să prezinte la dosarul de pensionare o adeverinţă similară cu aceea pentru care se calculează şi grupa a II-a de muncă. Adeverinţa trebuie completată pe modelul Anexei 14 din HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare ale Legii pensiilor.













