Primăria Municipiului Giurgiu: Recent amenajat, Parcul Colorat a fost vandalizat
Recent amenajat, Parcul Colorat a fost vandalizat. A fost necesară întreruperea energiei electrice, până la remedierea avariilor.
Peste zece stâlpi de iluminat ornamental amplasați în Parcul Colorat au fost vandalizați. Becurile au fost smulse, inevitabil fiind produse și avarii, informează Primăria Giurgiu.
Pentru protecția copiilor, dar și a altor persoane care se pot electrocuta, reprezentanții Giurgiu Servicii Publice au întrerupt energia electrică pentru toată perioada în care se lucrează în vederea remedierii avariilor.
Din păcate, aceste fenomene antisociale continuă în municipiul Giurgiu, iar persoanele care procedează în acest mod nu se gândesc că își pot pune viața în pericol.
Rugăm cetățenii care sunt martorii unor astfel de fapte să sesizeze imediat Poliția Locală.














