Tânăr conducător auto depistat în trafic de poliţiştii giurgiuveni cu o alcoolemie de 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Mihăileşti – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, la data de 25 ianuarie a.c., ora 4.25, pe D.N.6, în afara localității Mihăilești, județul Giurgiu, un autoturism, condus de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Alexandria.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1.24 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate de polițiști.