Aspecte etnografice românești și bulgărești, la Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu vă invită joi, 15 mai 2025, de la ora 11:00, să participați la vernisajul expoziției „Aspecte etnografice românești și bulgărești (Vlașca și Nikolovo)”, organizată în cadrul evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”.
Manifestarea este rezultatul unei frumoase colaborări între Muzeul „Teohari Antonescu”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu, Casa de Cultură „Probuda-1901” din Nikolovo, Bulgaria și Asociația Euroregiunea Danubius Ruse-Giurgiu.
Expoziția aduce în atenția publicului elemente reprezentative ale patrimoniului tradițional românesc și bulgăresc din zonele Vlașca și Nikolovo, evidențiind frumusețea și bogăția culturală a celor două comunități. Prin costume populare, obiecte de uz casnic, țesături și fotografii de arhivă, vizitatorii vor putea descoperi asemănările și particularitățile vieții tradiționale de pe cele două maluri ale Dunării.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună cultura, tradiția și prietenia dintre România și Bulgaria!
Lasă un răspuns