ISU Giurgiu. Intervenție în această dimineață, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiu
O femeie, în vârstă de 63 de ani, care se simțea rău și nu se putea ridica pentru a deschide ușa echipajelor medicale, a fost salvată de pompieri.
Prietena acesteia a sunat la 112, iar în cel mai scurt timp s-au deplasat la caz salvatorii din cadrul Detașamentului Giurgiu și poliția.
Unul dintre pompieri a pătruns în apartamentul situat la etajul al IV-lea pe fereastra de la balcon, cu ajutorul autospecialei pentru intervenție la înălțime. Femeia era conștientă și a fost preluată de echipajul SMURD, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Acest caz ne reamintește cât de important este să ținem legătura cu persoanele apropiate, mai ales cu cele care au probleme de sănătate sau locuiesc singure. Un telefon, o vizită, o vorbă bună pot face diferența.
Lasă un răspuns