Campania “Împreună, putem deveni salvatori” continuă
Pompierii continuă, zilele acestea, campania “Împreună, putem deveni salvatori” deoarece nevoia de sânge, în special de grupele cu RH negativ, este mare.
Aceștia știu viața unei persoane poate depinde de o picătură de sânge și că, uneori, speranța vine de la oameni necunoscuți, care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.
Acțiunile se desfășoară atât la centrul de donare din Giurgiu, cât și în București. Astăzi, donatorii au fost din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu. „Ca scafandru, sunt obișnuit să lupt cu timpul atunci când o viață este în pericol.
Fiecare secundă contează sub apă, iar același lucru este valabil și atunci când vine vorba despre sânge – uneori, câteva minute și câteva picături pot face diferența dintre viață și moarte.
Am ales să donez sânge pentru că știu cât de important este ca cineva necunoscut să îți întindă o mână de ajutor exact atunci când ai cea mai mare nevoie. Este un gest simplu, dar plin de speranță” a precizat unul dintre salvatori.
De-a lungul timpului, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină au apelat la donatorii fideli, printre aceștia fiind și angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ținând cont de faptul că numărul solicitărilor de unități de sânge primite de la spitale sunt în continuă creștere.
Unii dintre salvatorii care donează sânge fac acest lucru încă din anul 2009 și își doresc ca prin gestul lor umanitar să determine și alți giurgiuveni să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că o picătură de sânge poate salva viaţa unui om.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. A, B, AB , O – pozitiv sau negativ sunt grupele de sânge de care este nevoie, în fiecare zi, mai ales atunci când au loc evenimente grave, în care sunt implicate multe persoane.
Cei interesați se pot prezenta Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu, din incinta Policlinicii (șoseaua Alexandriei nr. 7-9), de luni până vineri, începând cu ora 07:30.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Lasă un răspuns