Jandarmii giurgiuveni donează sânge pentru viață!
Astăzi, 4 noiembrie 2025, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu pentru a participa la o nouă campanie de donare de sânge, organizată de Jandarmeria Română.
Prin implicarea lor constantă, jandarmii giurgiuveni au dorit să transmită un mesaj de solidaritate și responsabilitate socială, demonstrând că fiecare gest contează atunci când este vorba despre salvarea unei vieți. Acțiunea face parte dintr-un demers național menit să sprijine sistemul medical și să încurajeze cât mai multe persoane să devină donatori voluntari.
Ținând cont de impactul pe care îl are o astfel de iniţiativă, jandarmii au dorit ca prin exemplul lor să determine cât mai mulţi oameni să conştientizeze importanţa donării de sânge. Un singur donator poate contribui la salvarea a până la trei vieţi, iar gestul simplu de a dona poate aduce speranţă celor aflaţi în suferinţă.
În fiecare an, jandarmii giurgiuveni se implică activ în campanii umanitare și acțiuni de sprijin comunitar. Ultima activitate de acest gen a avut loc în luna martie 2025, iar tradiția continuă și în această toamnă, ca dovadă a devotamentului și implicării lor în viața comunității.

















Lasă un răspuns